Inchisoarea ”verde”, cu facturi scazute si detinuti mai fericiti

Un centru de detentie din statul american Washington a devenit primul penitenciar complet certificat eco de catre reputatul Consiliu al Cladirilor Verzi din SUA (USGBC). Centrul corectional Coyote Ridge din Connel si-a redus consumul de apa cu 19 milioane de litri pe an si si-a redus factura la energie cu 370.000 de dolari, gratie noilor instalatii eficiente energetic, dar si a unui sistem de panouri solare cu o suprafata totala de 1570 de metri patrati.

Oficialii inchisorii au sarbatorit cu mandrie saptamana aceasta instalarea, la intrarea inchisorii, a unei placi speciale care atesta certificarea de catre USGBC.

Anexele eco, rezervate detinutilor ”cuminti”

Complexul penitenciar cuprinde 2.048 de locuri de ”cazare”, anexe medicale, spatii pentru programe dedicate detinutilor, spatii ale administratiei si de catering, dar si doua terenuri de sport.

Inchisoarea este complet imprejmuita de garduri inalte securizate cu sarma ghimpata. La o privire ”dincolo de gard” se pot observa insa ferestrele lungi si inguste cu care sunt sunt dotate unitatile complexului si alte caracteristici de design care imbina eficient nevoile de securitate, dar si de eficienta energetica ale penitenciarului.

Patru din cele opt anexe duble ale inchisorii sunt locuinte hibride, care ofera detinutilor un spatiu mai larg de miscare. Insa doar cei care dau dovada de un comportament corespunzator de-a lungul detentiei pot ajunge sa locuiasca in aceste unitati.

Economii la apa si electricitate

Departamentul corectional din statul Washington a anuntat ca a economisit cate trei milioane de dolari pentru constructia fiecarei anexe hibrid, comparativ cu o cladire clasica de securitate medie.

In intreg perimetrul complexului au fost instalate toalete speciale cu flux redus de apa, iar iarba a fost inlocuita cu pietris, ceea ce a redus cu 25% consumul de apa. Totodata, inchisoarea si-a redus intr-un an consumul de apa potabila cu 20,4, se arata in raportul de sustenabilitate al penitenciarului.

Designul cladirilor si anexelor i-a ajutat pe ocupanti sa micsoreze cu 52,3% consumul de electricitate. Printre elementele de eficienta energetica se numara sistemele de recuperare a caldurii, de ventilatie si de preparare a apei calde. Anul trecut, departamentul corectional a primit suma de 118.000 de dolari pentru instalatiile de ventilare si de boilere cu consum redus de energie.

Insa cel mai vizibil element eco este imensul sistem de panouri solare instalate pe acoperisul unui depozit al inchisorii, care are o capacitate instalata de 71 kw. De la punerea in functiune, sistemul a generat energie de 116 Mwh, asigurand 13% din intreg necesarul penitenciarului. Exista insa si caracteristici eco mai putin vizibile, precum materialele de constructie cu continut scazut de compusi volatili, care protejeaza calitatea aerului.
 

spot_img

Ultimele știri