Wizz Air și Airbus vor desfășura teste operaționale cu combustibil sustenabil pentru aviație [SAF, n.red], în pregătirea pentru noile reglementări ale UE care vor fi aplicate începând din 2025.
Cele două mari companii fac pași către decarbonizarea aviației testând utilizarea combustibilului sustenabil pentru aviație [SAF – sustainable aviation fuel, n.red] pe două rute majore, într-un efort de a se alinia cu viitoarele reglementări europene, în special regulamentul RefuelEU.
Aceste teste vin în contextul proiectului UE Destination 2050, care urmărește reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor aeriene până în 2050.
RefuelEU și impactul său asupra aviației
Regulamentul RefuelEU, parte a pachetului legislativ – Pregătiți pentru 55, va intra în vigoare în 2025 și impune furnizorilor de combustibil pentru aviație să integreze un procent minim de combustibil sustenabil în alimentările oferite pe anumite aeroporturi din UE.
Proporția de SAF va crește treptat în timp, iar companiile aeriene vor fi obligate să-și procure 90% din combustibilul necesar de la aceste aeroporturi.
Combustibilii de aviație de substituție care respectă criteriile de durabilitate prevăzute în Directiva privind energia din surse regenerabile (RED), SAF sunt definiți drept:
- combustibilii de aviație sintetici produși din hidrogen din surse regenerabile și carbonul captat;
- biocombustibili avansați obținuți în special din deșeuri și reziduuri;
- biocombustibili produși în special din uleiuri și grăsimi;
- combustibili de aviație pe bază de carbon reciclat.
Furnizorii de combustibil de aviație pot decide, de asemenea, să respecte cotele minime utilizând:
- hidrogen din surse regenerabile pentru aviație;
- combustibili de aviație sintetici cu emisii scăzute de dioxid de carbon; și
- hidrogen cu emisii scăzute de dioxid de carbon produși din surse nefosile și care respectă un prag de reducere a emisiilor pe durata ciclului de viață de 70%.
ReFuelEU, în domeniul aviației, va contribui la atingerea obiectivelor climatice ale UE, iar planul privind obiectivul climatic pentru 2030 stabilește SAF ca fiind esențial pentru reducerea emisiilor generate de aviație.
Regulamentul va aduce o reducere substanțială a emisiilor de CO2 cu peste 60% până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990.
În plus, utilizarea sporită a SAF va contribui la reducerea poluanților atmosferici, cum ar fi CO, NOx și PM, sporind calitatea aerului, în special în jurul aeroporturilor.
Testele Wizz Air și Airbus: rute și parteneriate
Wizz Air ia măsuri pentru a încorpora combustibil sustenabil pentru aviație în operațiunile sale, pe lângă valorificarea eficienței de consum a aeronavei Airbus A321neo, testarea alinierii la cadrele de reglementare înainte de termen și eforturile depuse pentru a înțelege gradul de conștientizare al pasagerilor cu privire la combustibilul sustenabil pentru aviație și politicile conexe.
Testele Wizz Air cu SAF implică două rute cheie:
- de la Barcelona către Budapesta (BCN-BUD),
- de la Bruxelles Charleroi către Budapesta (CRL-BUD).
Combustibilul sustenabil pentru aceste zboruri este furnizat de Cepsa și distribuit de World Fuel Services, o companie World Kinect, care susține logistica pentru aeroporturile de origine.
Pentru ruta BCN-BUD, Wizz Air va achiziționa până la 16 tone de SAF pur, amestecat în proporție de până la 5%, iar pentru ruta CRL-BUD, amestecul va conține până la 10% SAF, echivalentul a 18 tone de combustibil pur.
Aceste amestecuri sunt certificate conform standardelor International Sustainability & Carbon Certification (ISCC EU), ceea ce asigură respectarea normelor stricte de sustenabilitate.
Yvonne Moynihan, Corporate and ESG Officer în cadrul Wizz Air: „Este esențial ca toți actorii din ecosistemul aviatic să își îndeplinească rolul și să își unească forțele pentru a atinge obiectivul industriei de a atinge zero emisii nete până în 2050. Combustibilul sustenabil pentru aviație (SAF) este un factor-cheie și, de aceea, Wizz Air sprijină această politică de pionierat a UE și, ca urmare, a făcut investiții strategice semnificative în ceea ce privește combustibilul sustenabil pentru aviație.”
Metoda de echilibrare a maselor
Un aspect tehnic important al acestui proiect este utilizarea metodei de echilibrare a maselor [mass balancing method, n.red].
Echilibrarea maselor este un cadru ce urmărește combustibilul sustenabil pentru aviație într-o rețea și atribuie beneficiile sale de mediu unor zboruri specifice, indiferent de locul în care SAF este utilizat fizic.
Acesta se bazează pe principiul conform căruia combustibilul sustenabil pentru aviație poate fi amestecat cu combustibil convențional pentru aeronave jet și distribuit pe diferite zboruri. Dar beneficiile sale în materie de durabilitate sunt atribuite zborurilor selectate, ca și cum acestea ar fi utilizat direct combustibilul sustenabil pentru aviație.
Acest sistem permite companiilor aeriene să sprijine producția și utilizarea combustibilului sustenabil pentru aviație la nivel global.
Utilizarea combustibilului sustenabil pentru aviație de către Wizz Air reprezintă o utilizare eficientă a combustibilului în sistem drop-in în infrastructura de combustibil existentă, pe baza echilibrului maselor.
Aceasta permite utilizarea în timp a unei cantități constante de combustibil sustenabil pentru aviație, fără a fi necesară segregarea fizică și conținutul de combustibil sustenabil pentru aviație pe fiecare zbor, asigurând conformitatea cu standardele și reglementările stricte privind sustenabilitatea.
Beneficiile SAF: Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Combustibilii sustenabili pentru aviație sunt o alternativă promițătoare la combustibilii fosili convenționali.
Derivați din materii prime precum uleiul de gătit uzat, SAF poate reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu până la 65% pe parcursul ciclului de viață al combustibilului, comparativ cu kerosenul tradițional, conform Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).
Această reducere semnificativă a emisiilor este esențială pentru atingerea obiectivelor europene de sustenabilitate în transportul aerian, iar testele Wizz Air și Airbus reprezintă un pas concret în această direcție.
Duncan Storey, Senior Vice President și responsabil pentru aprovizionare și dezvoltare comercială EMEA în cadrul World Fuel, a afimat: „Alinierea la viitoarele cerințe de aviație, RefuelEU, este o etapă importantă în eforturile noastre de a extinde disponibilitatea combustibililor sustenabili.
Sprijinim obiectivele companiei Wizz Air prin furnizarea constantă de combustibil sustenabil pentru aviație pe rutele lor europene cheie, vânzând 18 tone metrice de combustibil sustenabil pentru aviație pur într-un amestec de 10%. (…) Rețeaua noastră de aprovizionare cu combustibil sustenabil în Europa include mai multe locații cheie, cum ar fi Marea Britanie, Germania și Franța.”
Un viitor sustenabil pentru aviație
Prin testarea și integrarea SAF în operațiunile sale, Wizz Air demonstrează o abordare proactivă față de viitoarele reglementări și necesități de sustenabilitate.
Împreună cu Airbus, compania investește în tehnologii și soluții care vor transforma aviația într-un sector mai responsabil din punct de vedere ecologic.
Julie Kitcher, Chief Sustainability Officer and Communications în cadrul Airbus, a declarat: Aeronavele eficiente din punctul de vedere al consumului și al combustibilului sustenabil pentru aviație vor asigura majoritatea reducerilor de emisii pe care industria noastră trebuie să le atingă până în 2050, motiv pentru care colaborarea – alături de parteneri precum Wizz Air – pentru integrarea eficientă a combustibilului sustenabil în cadrul operațiunilor companiilor aeriene este un pas atât de important pe care trebuie să îl facem astăzi.
Creșterea producției și utilizării combustibilului sustenabil pentru aviație (SAF) va duce, în timp, la scăderea prețurilor, pe măsură ce costurile de producție se vor reduce datorită intensificării concurenței, economiilor de scară și eficientizării proceselor de fabricație.
Această tendință va stimula inovația și investițiile în SAF pe întregul lanț de aprovizionare, cu impact în toate regiunile Uniunii Europene.
De asemenea, producția de SAF va fi posibilă în fiecare stat membru al UE.
Dezvoltarea industriei SAF va crea noi locuri de muncă la nivel european, iar noile unități de producție vor contribui la coeziunea și dezvoltarea socio-economică.
În plus, SAF vor fi disponibili pe toate aeroporturile din UE, ceea ce va sprijini creșterea producției în fiecare regiune.
Prin implementarea unui sistem de etichetare a emisiilor pentru zboruri, pasagerii vor fi mai bine informați și vor putea lua decizii în cunoștință de cauză atunci când compară diverse opțiuni de călătorie aeriană, ținând cont de impactul asupra mediului.
Având în vedere reglementările RefuelEU și alte inițiative ecologice viitoare, SAF va juca un rol central în transformarea industriei aviatice într-o forță de progres sustenabil.
Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.
Poți completa sondajul cu privire la combustibilul sustenabil și inițiativele de sustenabilitate din industrie aici.
#aviatiesustenabila #combustibilsustenabil #dezvoltaredurabila #emisiireduse #aviationinnovation #ecofriendlyflight #greentransport #saf