Incalzirea globala ar putea sufoca marile si ocenele lumii

Pestii pot disparea din mari si oceane pentru sute chiar mii de ani daca omenirea nu va reduce emisiile de carbon, informeaza ENN. Cercetatorii de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, au folosit modele computerizate pentru a analiza impactul pe termen lung al incalzirii globale asupra oceanelor. Cu cat este mai putin oxigen, cu atat apa se incalzeste mai mult afectand vietatile marine.

Pentru a estima cat oxigen se va pierde, echipa de cercetare a folosit doua scenarii existente despre viitorul planetei in contextul arderii combustibilului fosil: unul mai grav, in care omenirea arde trei sferturi din rezervele de combustibil fosil ale pamantului in decursul secolului urmator si unul mai putin grav in care oamenii ard numai un sfert din acesta.

Potrivit celui mai grav scenariu, nivelul mediu al oxigenului din oceane va scadea cu pana la 40%, iar zonele moarte se vor extinde mult mai mult. Acesta zone, unde este prea putin oxigen pentru ca pestii sa supravietuiasca, au fost descoperite deja in estul oceanului Pacific si in nord-estul oceanului Indian. Chiar si in cazul scenariului mai putin grav, zonele moarte s-ar extinde destul de mult.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri