Promulgarea legii nu are mare importanță deoarece nu are un mare efect asupra producătorilor care oricum au suspendate un număr de certificate, a declarat pentru Green Report, Adrian Goicea, country manager Iberdrola.
Nu prea mai contează, oricum proiectele noastre eoliene au căzut. Am renunțat la instalarea a 600 MW. Am rămas doar cu parcul de 80 MW din Mihai Viteazu”, a spus Adrian Goicea.
În 2008, Iberdrola a cumpărat de la Eolica Dobrogea 50 de proiecte eoliene, cu o capacitate totală de 1.600 MW, și a anunțat că va finaliza toate investițiile până în 2017, în colaborare cu Eolica. Iberdrola s-a retras, în urmă cu aproximativ trei ani, și din proiectul construcției reactoarelor nucleare 3 și 4 de la central de la Cernavodă.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 13 martie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie”, se arată într-un comunicat al președinției.
Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria cu reprezentanți ai companiei ALRO Slatina. Discuțiile au fost centrate pe problema certificatelor verzi, în contextul dezbaterilor din spațiul public referitoare la Legea de aprobare a OUG 57/2013. Victor Ponta a dat asigurări reprezentanților ALRO că Guvernului României sprijină intrarea in vigoare a legii până miercuri, 19 martie 2014.
Primul-ministru cere președintelui României promulgarea de urgență a legii de aprobare a OUG 57/2013, pentru a rezolva problema semnalată de reprezentanții ALRO și a evita generarea unor creșteri de prețuri în domeniul industriei românești și al prețului pentru consumatori”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
1 certificat pentru fotovoltaice, 0,5 pentru eoliene si 1,3 pentru microhidrocentrale
Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei, cum era până în prezent.
În plus, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puține subvenții. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvențiile de până acum, respectiv trei certificate din șase.
În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 și 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 1,75 certificate, din anul 2018.
De asemenea, microhidrocentralele primesc și ele cu 0,7% mai puține certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.
Din moment ce Legea nu a fost promulgată, efectele ordonanței se cumulează cu cele ale HG din decembrie, iar proiectele fotovoltaice mai primesc acum un singur certificat, cele eoliene – doar 0,5 certificate, iar microhidrocentralele – doar 1,3 certificate verzi.