Hidrogenul nu este un panaceu al tranziției energetice

România își propune o largă dezvoltare a economiei hidrogenului, prin modernizarea rețelelor de transport, utilizarea lui în centralele pe bază de gaz fosil, în transport, dar și producția de hidrogen verde, cel puțin așa indică documentele programatice publicate, analizate de Raluca Petcu, coordonatoarea campaniei de gaze fosile a Bankwatch România. 

Până acum narațiunea a fost dominată de voci ale industriei, în special cea a gazului fosil, care văd în hidrogen un panaceu pentru tranziția energetică a infrastructurii lor, la costuri și cu eforturi cât mai mici. Însă tranziția la hidrogen va afecta și consumatorii, pe de o parte, și  piața muncii, pe de altă parte. De aceea este nevoie de o dezbatere cât mai largă în cadrul societății. Am solicitat ca această dezbatere să fie organizată în Parlament, cu participarea tuturor actorilor implicați în acest proces – industrie, cercetare-dezvoltare, educație, sindicate-patronate și organizații neguvernamentale.

Avantajele și dezavantajele hidrogenului

Nu putem lăsa doar industria să stabilească viitorul hidrogenului în România. Așa cum am arătat în raportul „Hidrogenul – îl vrem la noi acasă? – Fezabilitate, riscuri și impact asupra mediului”, trebuie să alegem cu atenție domeniile unde vom utiliza această substanță, deoarece implică mai multe riscuri și chiar dezavantaje:

• Hidrogenul regenerabil este un purtător de energie ineficient: transportul hidrogenului va consuma de trei ori mai multă energie decât cel al gazului fosil, fiind necesară o putere de compresie mai mare din cauza volumului[1]. Producția de hidrogen regenerabil necesită aproximativ 50 KWh pentru 1 kg de hidrogen, în timp ce această unitate are o capacitate de 33 KWh de energie[2]. Hidrogenul înregistrează pierderi mari în timpul depozitării și transportului, iar în procesul de producție-stocare-transport-transformare în energie se pierde până la 60% din energia conținută inițial[3].
• Hidrogenul este cea mai mică moleculă din tabelul periodic al elementelor și se poate „strecura” mai ușor prin crăpăturile țevilor. Mai mult, în funcție de presiune și amestec, hidrogenul poate degrada metalul din care sunt construite conductele[4]. Astfel, o rețea extinsă de conducte de transport va fi mai dificil de gestionat.
• Hidrogenul produs din gaze fosile cu captură de carbon, așa-numitul „hidrogen cu emisii reduse”, vine cu riscul scurgerilor de metan și al nesiguranței tehnologiilor de captare. Astfel, studiile arată că acesta poate avea un impact de mediu similar cu utilizarea directă a gazelor fosile[5].
• Prețul hidrogenului verde este ridicat, iar modelările[6] pentru următorii 10 ani arată că va conduce la creșterea facturilor pentru consumatori și companii până la 40%. Pe lângă asta, consumatorii vor trebui să-și adapteze infrastructura și electrocasnicele utilizate.

Având în vedere toate acestea, hidrogenul ar trebui să fie destinat sectoarelor de nișă, greu de electrificat direct, cum ar fi industria oțelului, industria chimică, aviația, transportul maritim pe distanțe lungi și transportul rutier de mare tonaj. Simpla înlocuire a tuturor gazelor fosile cu hidrogen nu este o soluție din punct de vedere economic și nici măcar tehnic. Această idee menține status quo-ul sistemului energetic actual și exclude orice opțiune de electrificare a încălzirii sau a industriei ușoare.

Lipsa strategiei și opacitate în planificarea viitorului hidrogenului

Multe planuri de utilizare a hidrogenului în România, dar și la nivel european, merg în direcția greșită:

• Transgaz a propus o listă de nouă proiecte pentru finanțare în lista a șasea a proiectelor de interes comun la nivel european, care presupune modernizarea magistralelor principale de transport gaze – 2409 km – pentru preluarea hidrogenului verde până în 2033. Acest lucru presupune o transformare masivă a rețelei de transport ce pare imposibil de realizat în 10 ani. Proiectele fac parte din coridoarele pentru hidrogen stabilite la nivel european, propuse de transportatorii naționali de gaze. Din păcate, niciun reprezentant al Transgaz sau al Guvernului României nu a fost de față la prezentarea proiectelor organizată de Comisia Europeană, așa că nu cunoaștem cum vor gestiona eventualele riscuri, costuri și de unde va proveni hidrogenul.

Harta proiectelor „European hydrogen backbone” – click pentru a mări!

• În proiectul Strategiei pe termen lung a României pentru atingerea neutralității climatice este prevăzut ca toate centralele pe bază de gaz fosil, inclusiv cele nou construite, să treacă pe hidrogen din 2036. Se estimează 4-5 GW de putere, pentru care va fi nevoie de peste 20 GW de energie regenerabilă, conform estimărilor experților. O metodă total ineficientă de utilizare a hidrogenului.

În schimb, finanțarea pentru producția de hidrogen verde este limitată la 100 MW, reprezentând un jalon din PNRR în valoare de 100 milioane de euro. România ar fi putut propune proiecte de producție a hidrogenului verde în lista proiectelor de interes comun, dar nu a făcut-o. Tot prin PNRR, România și-a asumat dezvoltarea unei strategii a hidrogenului care ar fi trebuit să fie publicată încă din decembrie 2022. La fel ca alte proiecte PNRR din energie, aceasta întârzie. În lipsa ei, companiile planifică singure proiecte, fără să știe de cât hidrogen vom avea nevoie în viitorul sistem energetic al României. (Later edit: Strategia pe hidrogen a fost publicată pe 31.05, în aceeași zi cu acest articol.)

Alinierea acestor strategii și proiecte cu riscurile și limitele pe care hidrogenul le are este foarte importantă pentru siguranța și eficiența energetică. Decidenții trebuie să aducă la aceeași masă toate persoanele implicate și interesate de subiect pentru a planifica în mod coerent viitorul hidrogenului.

Despre autor: Începând cu septembrie 2022, Raluca Petcu a preluat coordonarea campaniei de gaze fosile a Bankwatch România. Ea s-a alăturat în 2020 echipei Bankwatch și a coordonat activitatea de comunicare a organizației. Acum a decis să facă un pas în față și să contribuie direct la activitatea de advocacy. Raluca se concentrează pe reducerea investițiilor publice în extinderea infrastructurii de gaze și înlocuirea lor cu alternative sustenabile pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Raluca este licențiată în Comunicare și Relații Publice și a terminat masterul de Project Management.

[1] https://www.mdpi.com/1996-1073/15/24/9370

[2] https://www.carboncommentary.com/blog/2021/6/11/some-rules-of-thumb-of-the-hydrogen-economy

[3] https://www.spglobal.com/marketintelligence/en/news-insights/latest-news-headlines/hydrogen-technology-faces-efficiency-disadvantage-in-power-storage-race-65162028

[4] https://www.mdpi.com/2076-3417/12/19/9503/pdf

[5] https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1002/ese3.956

[6]  https://www.iee.fraunhofer.de/content/dam/iee/energiesystemtechnik/en/documents/Studies-Reports/FINAL_FraunhoferIEE_ShortStudy_H2_Blending_EU_ECF_Jan22.pdf 

Citește și: Județele Gorj și Hunedoara, puse pe calea spre Tranziția Justă