Grupul Sergiana își montează panouri fotovoltaice la o fermă de porci

Europig SA, companie a grupului Sergiana, va investi 1,7 milioane de euro pentru realizarea unui sistemul fotovoltaic la ferma sa de creștere a porcilor din localitatea Șercaia, județul Brașov. Din suma totală, 1,4 milioane de euro sunt de la bugetul de stat.

Grupul Sergiana are afaceri în producția de cereale, nutrețuri combinate, creșterea animalelor, procesare carne și restaurante și va monta panouri solare cu o putere instalată totală de 3,4 MW.

Panourile vor fi montate pe construcțiile fermei de porci din Șercaia, iar proiectul va fi finanțat din fonduri nerambursabile obținute prin intermediul Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producșie a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întrerinderilor din sectorul agricol și industria alimentară.

Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Alocarea stabilită prin schema de energie pentru sesiunea în curs este de 150 de milioane de euro, împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, sunt alocați 100 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 MW, din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 90 de milioane de euro pentru energie solară. Pentru capacități instalate mai mari de 1 MW alocarea totală este de 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană alocarea este de 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro.

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20 milioane euro/ beneficiar.

spot_img

Ultimele știri