Greenpeace cere primului ministru interzicerea porumbului MON810

Activistii Greenpeace i-au cerut astazi primului ministru Calin Popescu Tariceanu sa activeze de urgenta clauza de salvgardare pentru interzicerea porumbului modificat genetic MON810. Protestul Greenpeace a avut loc inaintea sedintei de guvern si a constat intr-o simulare care il expune pe Calin Popescu Tariceanu in postura de marioneta a companiei Monsanto care ii forteaza pe romani – ingenunchiati, cu mainile legate la spate si cu ochii acoperiti – sa fie cobai pentru porumbul modificat genetic.

"Au ramas mai putin de doua luni pana la insamantarea porumbului, fermierii au inceput sa isi cumpere seminte pentru sezonul 2008, iar domnul Tariceanu se face ca ploua cand vine vorba sa protejeze sanatatea oamenilor si mediul de riscurile porumbului MG. Se pare ca el este marioneta americanilor de la Monsanto de
vreme ce intarzie nejustificat luarea deciziei de interzicere a lui MON810. Ii cerem domnului primministru
sa discute la sedinta de guvern de astazi problema OMG si sa anunte imediat intentia de a interzice MON810", a declarat Gabriel Paun, coordonator campanii Greenpeace.

Greenpeace a reamintit, cu aceasta ocazie, faptul ca Franta a interzis importul si cultivarea porumbului MON810, iar comisarul european pentru Mediu, Stavros Dimas, a adus recent in atentia publicului noi dovezi stiintifice care arata ca porumbul MG care produce propriul pesticid nu este sigur pentru mediu.

"Este evident ca romanii nu isi doresc porumb MG in mamaliga. Domnul Tariceanu trebuie sa arate sensibilitate fata de romanii care l-au sprijinit si care nu isi doresc sa fie cobai pentru experimente genetice periculoase. Este timpul sa ne dea sansa sa mancam alimente sanatoase si sa protejeze mediul in loc sa ofere pamantul Romaniei pentru a fi cultivat cu plante pesticid produse de corporatii americane disperate sa faca profit. Ar face bine sa arate ca este barbat si sa ceara expertiza Presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozi care vine saptamana viitoare la Bucuresti si care a activat in aceasta luna clauza de salvagardare in cazul MON810", a incheiat Paun.

Greenpeace cere, prin urmare, primului ministru sa interzica importul si cultivarea MON810 inainte de startul pentru insamantarile anului 2008.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri