Green Report Smart Cities, soluții pentru orașe sustenabile

Orașele inteligente și eficiența energetică sunt două concepte strâns legate, care converg spre un obiectiv comun: crearea de medii urbane mai durabile, mai inteligente și mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Implementarea soluțiilor de eficiență energetică în cadrul orașelor inteligente și a infrastructurii sustenabile are un impact major pe zona de reducere a consumului de energie, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea calității aerului și creșterea economiilor de costuri pentru administrațiile locale și pentru locuitori.
În cadrul conferinței Green Report – Smart Cities am dezbătut aceste subiecte alături de Ministrul Mediului, Apelor si Pădurilor, Mircea Fechet, și de Adrian Corbu, Vicepreședinte AFM, Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte al Centrului Român al Energiei, Roxana Baias, Group Head of Marketing, NEPI Rockcastle, Bogdan Suditu, Președinte C.T.A.T.U  Municipiul București, Dan Vătăjelu, CEO at Flash Lighting Service, Alexandru Nicola, Sales & Operational Manager Renovatio Mobility, Valentin Zaharia, Director Tehnic și Performanță Veolia România și Daniel Gigi Matei, Sustainability Manager Raiffeisen Bank.
Concluziile cele mai importante ale conferinței au fost:
Strategie integrată: Există numeroase fonduri disponibile pentru sectorul energetic, dar este necesară o abordare strategică și integrată între sectorul public și cel privat pentru a le utiliza eficient.
Costuri energetice:Marile infrastructuri energetice au ajuns la o provocare pe care nu o mai pot depăși. Consumatorul trebuie să se adapteze ca mentalitate, dar și ca utilizare a energiei la un nou model al pieței. Pentru a investi în rețele eficiente și sustenabile, va trebui să plătim un preț mai mare pentru energie pe o perioadă mai lungă”, a declarat Cornel Bodea, CEO Adrem și Președinte al Centrului Român al Energiei.
Educație și mentalitate: Schimbarea mentalității și educația populației sunt esențiale pentru a trăi în orașe inteligente. Companiile private pot juca un rol important prin campanii de educare și conștientizare.
Responsabilitatea mediului politic: liderii, la rândul lor, trebuie să lupte cu o schimbare de mentalitate în rândul oamenilor pentru a putea atinge tintele impuse la nivel de UE. ”Nu vom putea atinge ținta, fără să schimbăm mentalități”, a declarat Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte al Centrului Român al Energiei.
Stații de încărcare: În București, există un deficit de stații de încărcare pentru mașini electrice din cauza lipsei de locuri de parcare adecvate pentru instalarea acestora. Primăria Capitalei și primăriile de sector nu dispun de locuri de parcare pe care să le ofere dezvoltatorilor de stații de încărcare, a declarat Alexandru Nicola Sales & Operational Manager Renovatio Mobility.
Avize și autorizări: Procesul de obținere a avizelor pentru montarea stațiilor de încărcare este problematică. Deși există finanțări de zeci de milioane de euro, obținerea unei autorizații de construire durează între 6 și 12 luni, iar termenul de implementare al unui proiect este de 18 luni, ceea ce este insuficient pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare după obținerea autorizației, declară Alexandru Nicola, Sales & Operational Manager Renovatio Mobility.
Iluminatul în Valul Renovării Iluminatul ar trebui să fie prioritar atunci când vorbim de cladiri publice sau private. Acesta trebuie adaptat nevoilor pentru a fi eficient. Există standarde care ar trebui respectate, dar din lipsă de cunoștințe acestea nu sunt respectate, a spus Dan Vătăjelu, CEO at Flash Lighting Service.
– Soluții alternative de energie, energia geotermală de suprafață și sistemele de recuperare a căldurii din canalizare sunt două dintre soluțiile propuse de Veolia și pot fi folosite cu succes pentru zone rezidențiale, comerciale sau instituții publice.
  • Energia geotermală de suprafață utilizează energia geotermale a Pământului care are o temperatură constantă de 10-12 grade, iar în combinație cu pompe de căldură pentru a produce apă caldă, căldură și frig. Se asigură independență și producția de energie verde din surse regenrabilie, a declarat Valentin Zaharia, Director Tehnic și Performanță Veolia România. În același timp, Veolia are și sisteme de recuperare a căldurii din canalizare în București. Aceste sisteme pot ajuta foarte mult și pe piața de echilibrare a energiei.
spot_img

Ultimele știri