GDF SUEZ nu investeste in eoliene pana nu se clarifica legea in domeniu

Grupul francez GDF SUEZ, prezent pe piata romaneasca a distributiei si furnizarii de gaze naturale si electricitate, asteapta clarificarea cadrului legal privitor la sustinerea energiilor regenerabile pentru a incepe constructia primelor sale turbine eoliene in Romania, anunta Mediafax.

"Sunt voci care spun ca la inceputul anului viitor cadrul legal va fi definitivat. Noi avem unele indoieli si am decis ca pana aceste chestiuni nu vor fi clarificate sa nu investim in productia de energie in turbine eoliene in Romania", au declarat, miercuri, surse din GDF SUEZ.

Potrivit acestora, grupul va intra pe piata productiei de energie in turbine eoliene cel mai probabil prin achizitia unui dezvoltator de proiecte eoliene. "Ne focusam pe proiecte medii, de 50-60 MW instalati", au mai spus sursele.

Legea privind sistemul de promovare al productiei de energie electrica din surse regenerabile a fost promulgata in luna iulie, dar mai are nevoie de elaborarea legislatiei secundare de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, precum si de avizul Comisiei Europene.
Potrivit unor surse, presedintele Consiliului Concurentei se afla la Bruxelles pentru a discuta pe tema acestei legi.

Cititi si:

Avem Legea regenerabilelor. Cum procedam?

Legea regenerabilelor a fost modificata

spot_img

Ultimele știri