Actiunea de igienizare a raului Jiu, pe tronsonul cuprins intre localitatile Visina si Polatistea, din Defileul Jiului, a inceput miercuri si se va desfasura pe parcursul a trei zile.
Peste 50 de lucratori au strans gunoaiele de pe malurile raului si din apa, deseurile fiind transportate apoi la groapa ecologica din Targu Jiu. In prima zi de igienizare au fost prezenti la locul actiunii directorul Parcului National „Defileul Jiului“, viceprimarul orasului Bumbesti-Jiu si reprezentanti ai altor institutii publice. Costurile actiunii de ecologizare se ridica la 150.000 de lei.
Si autoritatile din Hunedoara vor strange gunoaiele din albia Jiului, pe portiunea aflata pe raza acestui judet. Campania de igienizare a Jiului este organizata de Sistemul de Gospodarire a Apelor si de Prefectura Gorj, in colaborare cu Agentia pentru Protectia Mediului si Garda de Mediu Gorj, Jandarmeria, Politia, Parcul National Defileul Jiului, Consiliul Judetean Gorj si Primaria Bumbesti-Jiu.
Actiunea a fost initiata in urma unei hotarari adoptate intr-o sedinta de Colegiu Prefectural din toamna anului trecut, care impune un plan de masuri in care sunt implicate mai multe institutii publice locale si judetene.