Ploaia cazuta luni seara in Craiova a produs un adevarat haos pe strazi, atat pe cele din „buricul" orasului, sub care exista canalizare, cat si pe cele fara canalizare, care se inunda intotdeauna la o ploaie mai puternica.
In centrul municipiului Craiova, canalizarea a cedat in fata volumului foarte mare de apa care a cazut in timp scurt. Capacele canalelor au sarit, iar strazile au fost acoperite de ape, circulatia rutiera desfasurandu-se cu dificultate. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dolj au spus ca 12 strazi din Craiova au fost inundate. Daca in zona centrala apa s-a scurs de pe strazi dupa ce s-a mai domolit ploaia, nu acelasi lucru s-a intamplat in cartierele Brestei, Romanesti sau Catargiu.
Pe strazile Dobrogea, Ipotesti, Homer, Obedeanu, Brestei si Fermierului, apa a intrat in
curtile si casele oamenilor. Dupa ora 20.00, cei care locuiesc pe strazile Brestei, Fermierului si Obedeanu incercau, cum puteau, sa opreasca apa sa le intre in curte, strecurand printre dinti „urari de bine" la adresa Primariei Craiova. Compania de Apa Oltenia a trimis un excavator de mici dimensiuni, cu ajutorul caruia a fost facut, din nou, un sant pe strada Fermierului pentru a se scurge apa. Potrivit ofiterilor din cadrul ISU Dolj, pompierii inca lucrau ieri cu doua motopompe transportabile, o motopompa remorcabila si doua autospeciale pentru evacuarea apei din patru gospodarii si patru locuinte de pe Aleea Homer.
De asemenea, pompierii doljeni au intervenit cu doua motopompe pe strada Brestei, pentru a scoate apa din subsolul unui camin al Liceului „Ilie Murgulescu". Ieri, Compania de Apa Oltenia a intervenit cu sapte vidanje pe strada Brestei pentru evacuarea apei din patru gospodarii si o locuinta. Inundatii au fost semnalate si pe strada Oituz din Calafat, dar si in localitatile doljene Hunia si Listeava.