Conform The Telegraph, cercetatorii britanici au realizat niste pesti robotizati care vor fi eliberati in portul Gijon, din nordul Spaniei si vor incerca sa depisteze sursele de poluare din apa.
Robotii arata si se comporta asemenea vietuitoarelor vertebrate acvatice, au o autonomie de opt ore si sunt echipati cu senzori chimici, capabili sa localizeze sursa poluarii din ape. In momentul in care bateria li se descarca, robotii vor inota spre mal pentru a li se schimba sau incarca bateria.
Tot atunci, oamenii de stiinta vor putea analiza informatiile stranse de acestia cat au fost in larg. In cazul in care acest experiment va fi un succes, robotii vor fi eliberati si in alte locuri pentru a lupta impotriva poluarii.
Creatorul acestor pesti robotizati este profesorul Huosheng Hu, iar costul unui singur astfel de peste, care inoata cu peste un metru pe secunda, este de 20.000 de lire sterline.