Romanii ar mai putea lua gratuit pungi de plastic de la magazine inca sase luni. Asta pentru ca Ecotaxa ar putea fi suspendata pentru o jumatate de an, potrivit comisarului general al Garzii de Mediu, Silvian Ionescu.
Desi Garda Nationala de Mediu trebuie sa controleze activitatile cu impact asupra mediului inconjurator, Comisarul Sef se erijeaza in protector al industriei.
Acesta spune ca producatorii au nevoie de timp pentru a testa folia din care sunt facute pungile. Ionescu a mai adaugat ca s-a inceput deja construirea unui laborator de testare, pentru a stabili timpul in care se degradeaza folia.
„Suspendarea ecotaxei nu ar fi prima ordonanta amanata. Am constatat ca producatorii romani, 23 la numar, au o mare problema lagata de acest ordin. La ora actuala, nu exista un laborator care sa analizeze folia din plastic daca este bio sau nu. Abia peste o luna si jumatate se va infiinta acest laborator privat primul din Romania care poate verifica folia din plastic a producatorilor romani”, a declarat Ionescu.
„In tot acest timp a scazut foarte mult productia. Asta s-a si intentionat, sa reducem cat mai mult cantitatea de plastice folosite, insa am constatat ca au venit pe piata foarte multi producatori certificati din afara si nu este corect fata de producatorii roamani. In conditiile de criza, trebuie sa protejam angajatii romani. Este un fapt corect din punct de vedere social. Obiceiul a fost deja creat, omul nu mai risipeste pungile din plastic, dar trebuie sa ne gandim si la angajatii din aceasta industrie”, a conchis acesta.
Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic va organiza, pe 18 februarie, o dezbatere privind ordonanta ce instituie ecotaxa pe pungile din plastic, a anuntat, joi, presedintele acestui for, Sulfina Barbu.
Dezbaterea va fi organizata in contextul in care Comisia pentru administratie este organism raportor asupra ordonantei si are ca scop aflarea opiniilor producatorilor de pungi. Potrivit Sulfinei Barbu, producatorii ar fi criticat inexistenta unui laborator performant de analize care sa ateste daca materialele din care sunt fabricate pungile sunt sau nu biodegradabile, dar si posibila concediere a 2.000 de angajati din domeniu, odata cu aplicarea ecotaxei.