Garda de Mediu a primit o Honda Insight

Incepand de astazi, in parcarea Garzii de Mediu se va afla si un autoturism hibrid, un Honda Insight, oferit comisarului-sef Silvian Ionescu de catre Honda Trading Romania.

“Compania Honda este foarte interesata de produsele care protejeaza mediul si este si unul dintre principalii producatori de asemenea autoturisme. Este o mare onoare sa putem oferi Garzii de Mediu un autoturism Honda Insight”, a declarat Hirotomo Kani, presedintele Honda Trading Romania.

Reprezentantul Honda a adaugat ca producatorul se pregateste sa mai lanseze cateva modele hibrid in viitorul apropiat, printre care CRZ, primul hibrid cu alura sport. De asemenea, la inceputul anului viitor, compania spera sa lanseze si varianta hibrid a modelului Jazz.

“Multumesc companiei Honda pentru acest autoturism. Mi-a luat doua griji de pe umeri – cea de a respecta vointa Premierului Boc de a nu mai achizitiona autoturisme anul acesta si a doua este legata de contextul regandirii taxei auto, insa pentru aceasta masina nu vom plati taxa”, a declarat Ionescu. El a amintit ca resursele de combustibili fosili ale Romaniei se vor termina in 20 de ani, ceea ce nu le lasa producatorilro auto decat varianta dezvoltarii pe latura autoturismelor ecologice.

Dupa un test drive cu noul autoturism, Silvian Ionescu a declarat ca hibridul este “silentios, dar nervos”.

La concursul Eco Challenge organizat de Honda anul trecut pentru soferi, echipele castigatoare au reusit sa parcurga drumul Bucuresti-Braila si retur cu un autoturism Insight consumand doar 4,3 litri/100 km. Anul acesta, concursul pentru soferi prietenosi cu mediul va continua sub numele de Green Challenge, iar reprezentantii producatorului japonez se asteapta la rezultate si mai bune.

Grup de lucru pentru masini hibrid

Comisarul sef al Garzii de Mediu a declarat ca a fost alcatuit un grup de lucru care va analiza dezvoltarea pietei autoturismelor hibrid si electrice in Romania, care va participa la discutiile care vor avea loc in grupul de lucru existent la nivelul Comisiei Europene.

Acesta a adaugat ca piata din Romania are un potential mare pentru masinile hibrid si electrice, pe care prodcatorii internationali au inceput deja sa le aduca si ca, in scurt timp, si producatorii din Romania vor incepe sa fabrice local astfel de autoturisme.

In prezent, in Romania nu exista nicio masina electrica, niciun plug-in hybrid, iar numarul hibridelor este sub 10, a declarat analistul auto Dan Vardie pentru Green Report.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri