Foraje miniere fără consimțământul comunității în Deva-Muncel și Brad

Compania minieră European Goldfields Deva SRL, subsidiară a Eldorado Gold ce deține și proiectul Certej, realizează foraje de explorare în imediata vecinătate a orașului Deva, potrivit Mining Watch Romania.

Perimetrul Deva Muncel însumează 32 kilometri pătrați și este localizat pe teritoriul comunei Vețel și a muncipiului Deva. Zona este cunoscută pentru rezervele de plumb, zinc, cupru, aur și argint  din zona satelor Muncelul Mic și Muncelul Mare.

În ianuarie 2013 European Goldfields Deva SRL a obținut de la Agenția Națională de Resurse Minerale trei licențe de explorare. Acestea au fost acordate urmând o procedură total lipsită de transparență, deși societatea civilă a cerut în repetate rânduri adoptarea unei strategii privind consultarea publicului chiar din etapa de acordare a licențelor de explorare sau exploatare. Şi în aceste cazuri publicul este privat de informații corecte și din surse independente privind impactul acestor proiecte. Negocierile dintre statul român și companiile miniere concretizate în licențele de concesiune pentru explorare sau exploatare rămân secretizate în ciuda numeroaselor suspiciuni de corupție și conflict de interese al celor ce gestionează bunurile comune”, spun reprezentantii Mining Watch Romania.

Informațiile semnalate de presa hunedoreană arată că forajele se realizează în imediata apropiere a zonei rezidențiale de pe strada Aurel Vlaicu, pe o proprietate privată. Nemulțumiți de afectarea pânzei freatice de pe Valea Crăiesei, a traficului permanent a mașinilor de mare tonaj și de deprecierea carosabilului, zeci de deveni s-au prezentat la ședința de Consiliu Local a orașului Deva.

De asemena, Mining Watch semnalează faptul că, în prezența locuitorilor din zonele afectate, și ignorându-le comentariile și solicitările, inclusiv aceea că forajele se realizează vis-a-vis de zona protejată Dealul Colț și Dealul Zănoaga, consilierii au votat acordarea dreptului companiei miniere de a-și extinde forajele în noi arii ale municipiului, aflate de această dată în proprietate publică.

Înaintea votului un reprezentant al companiei miniere a pledat în fața consilierilor pentru extinderea forajelor, în timp ce cetățenilor prezenți li s-a refuzat dreptul de a lua cuvântul. După mai bine de două ore de la încheirea votului, cei prezenți în sală au fost invitați, la secțiunea Diverse, să-și expună îngrijorările.

La scurt timp după ședința de consiliu, firma de prospecțiuni și-a mutat utilajele într-o altă zonă locuită a Devei, pe strada Călugăreni, urmând ca forajele să demareze în scurt timp”, au mai spus reprezentantii ONG-ului.

Mining Watch Romania solicită autorităților locale din Deva să raspundă de îndată solicitărilor societății civile privind clarificarea stadiului de autorizare în care se află proiectul de explorare prin foraje din perimetrul Deva-Muncel și publicarea tuturor informațiilor privind autorizațiile și acordurile emise până la momentul de față de Consiliul Local și Primăria Deva în considerarea proiectului amintit.

Mining Watch Romania va monitoriza, alături de locuitori ai orașului Deva afectați de desfășurarea lucrărilor de foraje, legalitatea procedurilor desfășurate la nivelul autorităților locale din Deva, inclusiv din punctul de vedere al transparenței și al implicarii publicului în luarea deciziilor și va semnala și contesta legal derapajele și încălcările constatate.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri