Fabrica de biodiesel in comuna aradeana Bata

O firma austriaca specializata in producerea biodieselului pregateste o investitie importanta in comuna aradeana Bata, situata pe Valea Muresului, in amonte de Lipova.
Intr-o prima faza, aici vor fi angajati 350 de oameni, urmand ca in timp numarul locurilor de munca sa creasca la 1.000, a precizat, miercuri, primarul comunei Bata, Ion Micurescu.

"Investitorii au spus ca, din momentul in care vor avea toate avizele, va dura cam sase luni pana cand fabrica va fi pusa in functiune", a afirmat Micurescu.

Potrivit lui, Consiliul Local Bata si-a dat acordul de principiu pentru derularea acestei investitii datorita careia comuna Bata nu va mai avea deloc probleme cu asigurarea locurilor de munca.

Investitia este insa importanta si pentru ca bugetul local al comunei va avea de castigat.

"Pana in prezent, pentru cultivarea plantelor ce vor asigura fabricii materia prima, investitorii austrieci au achizitionat circa 5.000 de hectare de teren in zona comunelor Bata si Birchis. Cum insa pentru intreg proiectul sunt necesare inca cel putin o mie de hectare, diferenta de suprafata va fi concesionata sau luata in arenda de la locuitori", a adaugat primarul Ion Micurescu.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri