Orasul minier Cerro de Pasco din Peru va fi mutat in intregime pentru ca locuitorii lui sufera de boli grave din cauza exploatarii miniere excesive, informeaza Earth Times.
Exploatarile miniere deschise de plumb, zinc si alte metale grele au consecinte grave asupra sanatatii locuitorilor din Cerro de Pasco, care au niveluri extreme de plumb in sange.
Cei mai afectati sunt copiii, care sufera de boli de piele, probleme cu formarea oaselor, intarzieri ale dezvoltarii cerebrale si afectiuni de vedere.
Locuitorii au decis in acest sens sa se mute la 35 de kilometri de Cerro de Pasco. Potrivit reprezentantului guvernului regiunii Pasco, Yomar Melendez, mutarea se va desfasura in urmatorii 10-15 ani, iar costurile se vor ridica la 500 de milioane de dolari.
Minele din Cerro de Pasco sunt exploatate de o firma mexicana, care abuzeaza si de o buna parte din spatiul public orasului. 50% din suprafata orasului Cerro de Pasco, fondat in 1578, a fost deteriorata in urma exploatarii.
Cerro de Pasco este situat la o altitudine de 4.348 de metri si este unul dintre cele mai inalte dar si cele mai poluate orase ale lumii. Industria miniera de aici este istorica, primele exploatari dateaza din 1630.