Exclusiv Adevarul: Videanu anunta ca a doua centrala nucleara a Romaniei va fi construita de francezi

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a cerut companiei franceze Areva sa gaseasca un amplasament optim pentru a doua centrala nucleara din Romania, pe care sa o si construiasca. Investitorii straini implicati in constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda se bat pentru participatia la care va renunta statul, in prezent actionar majoritar.

Relatiile de prietenie energetica dintre Romania si Franta se vor intensifica in urmatorii ani pe palierul nuclear. Daca, pana acum, dupa anuntul Romaniei privind intentia de construire a unei a doua centrale nucleare, francezii ne dadeau tarcoale pentru a primi acest contract, a venit vremea ca Romania sa ceara ajutorul Frantei, in ideea urgentarii proiectului.

Cu ocazia unei vizite efectuate la Paris la inceputul lunii iunie, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a cerut companiei franceze Areva, cel mai mare constructor de centrale nucleare din lume, sa aleaga amplasamentul optim pentru noua unitate din Romania, pe care sa o si construiasca.

„Avem nevoie de expertiza specialistilor francezi legat de studiul de amplasament. Pe langa evaluarea pe care am facut-o noi, avem nevoie sa validam aceste studii in raport cu partenerii francezi, apoi sa incercam sa constituim o companie de proiect care sa duca la realizarea pool-ului investitional pentru cea de-a doua centrala nucleara", a declarat Videanu, intr-un interviu acordat ziarului „Adevarul".

Aceasta a explicat ca vor fi puse la dispozitia reprezentantilor Areva informatiile preliminare pe care le detin autoritatile romane privind posibilele amplasamente, urmand ca specialistii francezi sa stabileasca pozitionarea optima pentru noua unitate producatoare de energie.
 

Citeste mai mult in Adevarul

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri