Edilii timisoreni sfideaza impunerile UE cu privire la gestionarea deseurilor. In timp ce groapa de gunoi a orasului, Parta, a fost inchisa la 1 ianuarie, autoritatile locale nu recicleaza gunoiul menajer.
Retim, societatea de salubritate a orasului, colecteaza diferentiat gunoiul, de la peste 90% din populatie. PET-urile, sticlele si resturile menajere sunt insa amestecate intr-un camp si impachetate in baloti „rezistenti la ultraviolete“, care sunt depozitati, culmea, in viitoarea groapa de gunoi ecologica a orasului.
Balotii sunt facuti de o masina de compactat, cumparata de edili cu 1,5 milioane de euro, din Germania. Aceasta a fost „solutia de compromis“ gasita de autoritati, pana la obtinerea finantarii europeane, de 23 de milioane de euro, necesara pentru ca primul depuneu ecologic din tara sa fie deschis abia din luna noiembrie, la Ghizela. Pentru a-si recupera investitia, din aceasta luna autoritatile au dublat taxa de salubrizare, de la 3,5, la 7,2 lei.