Europarlamentarii solicită un încărcător comun pentru toate telefoanele mobile

Europarlamentarii au propus dezvoltarea unui tip de încarcător care să fie folosit pentru toate telefoanele mobile comercializate în UE, pentru a reduce deșeurile, costurile și eforturile utilizatorilor. Această propunere a fost deja agreată informal cu Consiliul de Miniștri.

Directiva echipamentului radio modernizată este un instrument eficient pentru a preveni interferența între diferite aparate de echipament radio. Sunt foarte încântată că am agreat introducerea unui încărcător comun. Acesta servește intereselor consumatorilor și mediului în egală măsură. Va pune capăt mormanelor de încărcătoare și la 51.000 de tone de deșeuri electronice în fiecare an”, a spus raportorul Barbara Weiler (S&D, DE).

Propunerea de directivă prezintă reguli armonizate pentru punerea pe piață a echipamentelor radio, inclusiv telefoane celulare, chei de mașini și modemuri. Regulile au ca scop să țină pasul cu numărul și varietatea tot mai mari ale echipamentelor radio și să asigure faptul că acestea nu interferează unele cu altele, respectând totodată cerințe importante privind sănătatea și siguranța.

Comisia Europeană are ultimul cuvânt

Deputații au cerut un efort reînnoit de dezvoltare a unui încărcător comun pentru unele categorii de echipamente radio, mai ales telefoane mobile, întrucât acest lucru ar simplifica utilizarea și ar reduce costurile și deșeurile inutile.

Ei au modificat propunerea legislativă pentru a stipula că posibilitatea de a lucre cu încărcătoare comune va fi o cerință esențială pentru echipamentele radio. Cu toate acestea, „Comisia Europeană va decide care echipamente radio specifice vor fi obligate să îndeplinească această cerință”, se mai arată în text.

Urmărirea echipamentelor radio nesigure

Deputații au mai susținut și prevederile din directivă care vor conferi autorităților instrumente suplimentare de supraveghere a pieței pentru a identifica echipamentele radio care nu respectă noile reguli de siguranță.

Pe baza informațiilor oferite de statele UE și după o evaluare atentă, Comisia Europeană va identifica acele categorii de echipamente care vor necesita înregistrare înainte de a putea fi puse pe piață. O bază de date similară este deja operațională în SUA.

Propunerea legislativă a fost aprobată cu 550 de voturi pentru la 12 împotrivă, cu 8 abțineri. Va trebui să fie aprobată formal de Consiliu. Statele membre vor avea apoi doi ani la dispoziție să transpună regulile în legislația națională, iar producătorii vor avea un an pentru a implementa noile reguli.

spot_img

Ultimele știri