Peste 1,1 miliarde de euro din fondurile PNRR alocate pentru tranziția energetică sunt puse în pericol, în urma unor erori semnalate în evaluarea proiectelor depuse în cadrul apelurilor I4 și I7. Plângerile depuse de mai mulți solicitanți ar putea duce la suspendarea schemelor de vouchere destinate gospodăriilor, cu risc major de întârziere a investițiilor și pierdere a fondurilor europene.
Două dintre cele mai importante apeluri de proiecte din cadrul REPowerEU, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ar putea fi suspendate din cauza unor erori de evaluare semnalate de Organizația European Business Leaders (EBL).
Valoarea totală a schemelor de finanțare aflate în pericol depășește 1,1 miliarde de euro, fonduri esențiale pentru tranziția energetică a gospodăriilor din România.
Două apeluri critice, în pericol
O situație critică, cu risc de blocaj sistemic, afectează două dintre cele mai importante investiții din Componenta C16 – REPowerEU a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cele două scheme vizate sunt:
I4: Vouchere pentru instalarea de capacități de energie regenerabilă în gospodării individuale (alocare – 610,7 milioane euro), împărțită în:
- I4A – Vouchere de 10.000 euro pentru panouri fotovoltaice (etapă în derulare, buget – 300 milioane euro);
- I4B – Vouchere de 5.000 euro pentru baterii (buget – 100 milioane euro), urmată de o etapă a doua cu restul bugetului (peste 210 milioane euro).
I7: Vouchere pentru eficiență energetică în locuințe (alocare – 559,6 milioane euro), care vizează renovări, izolații, acoperișuri și integrarea de surse regenerabile.
Evaluare eronată și risc de contestații în instanță
Organizația de business atrage atenția asupra unei erori de interpretare a metodologiei de punctare din Ghidul Solicitantului pentru apelul I4B.
Potrivit acesteia: „un număr de cel puțin 8 firme, cu proiecte perfect eligibile, au fost depunctate discriminatoriu, ceea ce le-a plasat nejustificat pe lista de așteptare.”
Eroarea ar consta în aplicarea greșită a unei formule matematice privind raportul financiar C/D, care ar fi trebuit plafonat la valoarea 1, conform regulilor stabilite, nu anulat complet, cum s-a întâmplat în practică.
„Această greșeală are potențialul de a genera un blocaj sistemic, întrucât firmele în cauză pregătesc acțiuni în instanță pentru suspendarea apelului I4B, cu efecte posibile și asupra I4A și I7”, avertizează organizația.
Riscuri majore pentru tranziția energetică
În cazul suspendării apelurilor, există riscul ca termenele de implementare asumate prin PNRR, cu termen-limită în septembrie 2025, să nu mai poată fi respectate.
Pe lângă posibila pierdere a fondurilor europene, sunt invocate și efecte asupra încrederii publice:
- Întârzierea proiectelor de eficiență energetică la nivelul gospodăriilor;
- Impact negativ asupra beneficiarilor care nu vor mai putea accesa echipamente esențiale pentru reducerea consumului energetic;
- Compromiterea credibilității procesului de evaluare la nivel instituțional.
Apel la intervenție rapidă
Organizația European Business Leaders solicită Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) „să intervină de urgență și să corecteze eroarea de interpretare din procesul de evaluare”, pentru a evita un blocaj judiciar care ar pune în pericol peste 1 miliard de euro din alocările PNRR.
CITIȚI ȘI:
Crește numărul de prosumatori. Care sunt județele fruntașe în producția de energie regenerabilă