Eoliana exploateaza vantul din Bihor

Compania Eoliana, susbsidiara romaneasca a producatorului italian de energie regenerabila Alerion Clean Power, a obtinut autorizatia finala pentru a construi un parc eolian in judetul Bihor, anunta Mediafax. Investitia totala este estimata la aproximativ 85 de milioane de euro.

Parcul eolian va fi construit in localitatile Auseu si Borod din judetul Bihor, urmand sa aiba o capacitate instalata pentru productia a 64,8 MW de energie electrica. Productia anuala va ajunge la 155 de GWh, potrivit unui comunicat al Alerion.

"Autorizatia pentru primul nostru parc eolian din afara Italiei reprezinta un punct important in strategia noastra de dezvoltare", a declarat directorul general al companiei italiene, Giulio Antonello.

Bani din resurse proprii

Investitia va fi acoperita din resursele financiare proprii ale Alerion, se arata in comunicat.

Compania Eoliana a fost infiintata in 2007 pentru promovarea energiei neconventionale, din surse regenerabile, si vizeaza dezvoltarea si managementul proiectelor de constructie de parcuri eoliene pe teritoriul Romaniei.

Alerion, companie listata la bursa din Milano, opereaza mai multe centrale pentru productia de energie regenerabila in Italia, din surse eoliene, solare sau pe baza de biomasa, cu o capacitate instalata de 200 de MW.

In prezent, Alerion analizeaza investitii in domeniul energiei regenerabile si in alte state europene, respectiv in Bulgaria, Olanda, Belgia, Turcia sau Albania.

spot_img

Ultimele știri