California şi NASA au încheiat un parteneriat pentru a lansa primii doi sateliți, în 2023, pentru monitorizarea emisiilor de metan. Datele astfel colectate vor putea duce la creșterea presiunii pe industriile poluante.
Parteneriatul de 100 de milioane de dolari a fost conceput pentru a monitoriza din spaţiu emisiile de gaze cu efect de seră provenite din surse individuale, precum centralele electrice şi rafinăriile de petrol, informează Reuters.
Parteneriatul semnat de statul federal California, agenţia spaţială a Statelor Unite (NASA), compania producătoare de sateliţi Planet şi alte patru instituţii prevede lansarea primilor doi sateliţi în anul 2023. Ei vor putea să ducă la creşterea presiunii pe industriile poluante – deja criticate de activiştii de mediu şi de investitori din cauza contribuţiei lor la schimbările climatice – prin depistarea şi stoparea scurgerilor poluante în atmosferă.
Coaliţia care a semnat parteneriatul va funcţiona sub coordonarea unei organizaţii non-profit, Carbon Mapper, finanţată de asociaţii filantropice, inclusiv de cea a miliardarului Michael Bloomberg.
Sateliţii Carbon Mapper vor folosi o tehnologie dezvoltată de Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul NASA pentru a „vedea” şi a măsura pentru prima dată în istorie emisiile poluante ce provin de la unităţi economice individuale. O altă tehnologie din industria sateliţilor a monitorizat până acum gazele cu efect de seră emise deasupra unor zone geografice foarte ample.
Noile date vor fi distribuite în mod public, dar companiile care deţin şi administrează infrastructuri pot să se aboneze pentru a obţine mai devreme acces la aceste date, fapt care le va permite să îşi oprească mai repede scurgerile de gaze poluante.
Iniţiativa face parte dintr-un program tot mai amplu ce prevede folosirea tehnologiilor spaţiale pentru a localiza marile surse de metan, un gaz cu efect de seră care este de 80 de ori mai poluant decât dioxidul de carbon în primii lui 20 de ani petrecuţi în atmosfera Terrei. Oamenii de ştiinţă consideră că identificarea surselor de metan va fi crucială pentru a asigura acele scăderi drastice de emisii de care va fi nevoie pentru a evita un impact şi mai grav al modificărilor climatice.
Monitorizarea din satelit reprezintă o extensie a unui program desfăşurat de JPL pentru statul California, care folosea avioane pentru a monitoriza emisiile de metan. Acel program a identificat un mic număr de „super-emiţători” de metan în rândul industriei de petrol şi gaze, dar şi industrii din domeniul deşeurilor şi al agriculturii care aveau contribuţii substanţiale la acumulările de metan în atmosferă.
În 2019, Noua Zeelandă a anunțat că va lansa un satelit care va măsura emisiile globale de metan provenit din exploatările petroliere şi de gaze naturale. În proiect colaborează guvernul local și o organizaţie ecologistă din SUA, iar satelitul va fi lansat în 2022.