Oamenii de stiinta au apelat, mai nou, la elicoptere cu telecomanda pentru identificarea animalelor si plantelor care traiesc in cele mai putin accesibile paduri din lume, potrivit Telegraph.
In prezent, oamenii de stiinta folosesc imaginile din satelit de pe site-uri precum Google Earth pentru explorarea padurilor indepartate. Insa elicopterele dotate cu camere video pot oferi o imagine mai detaliata asupra anumitor regiuni, aratand nu numai zonele in care au fost taiati copacii, ci si diferitele specii de animale descoperite acolo.
Echipamentul face parte din proiectul Earthwatch Climate Change, Canopies and Wildlife care analizeaza impactul schimbarilor climatice in rezervatia forestiera din Santa Lucia, in nord-vestul Ecuadorului.
Cercetatorul Earthwatch, Mika Peck, de la Universitatea Sussex a spus ca imaginile din satelit s-au dovedit a fi extrem de folositoare pentru monitorizarea unei masive rezervatii de padure cu o suprafata de peste 2.000 de kilometri patrati. Potrivit acestuia, imaginile din satelit arata numai daca intreaga regiune a suferit defrisari, insa imaginile din elicopter vor fi mai precise si vor arata speciile anume de copaci care sunt taiati, printre care si cei mai valorosi, precum mahonul.
“Sistemul ne permite sa monitorizam atat degradarea, cat si taierea diferitelor specii de copaci din acea zona, unde exista peste 300 de specii de arbori pe un singur hectar”, a declarat expertul.
Imaginile fotografiate din elicopter vor permite totodata oamenilor de stiinta sa identifice diferitele specii de animale care traiesc in rezervatia Santa Lucia si, implicit, biodiversitatea regiunii.
Foto: yosemite.cc.ca.us