Elevii de gimnaziu pot deveni ”ambasadori impotriva schimbarilor climatice”

Terra Mileniul III in parteneriat cu Asociatia ALMA-RO si Ambasada Germaniei la Bucuresti au lansat in aceasta dimineata a treia editie a proiectului ”Tinerii ambasadori impotriva schimbarilor climatice”, realizat anul acesta cu sprijinul companiei E.ON.

Scopul proiectului este promovarea actiunilor de constientizare de catre generatia tanara din scoli a schimbarilor climatice, a rolului cheie al eficientei energetice si necesitatea folosirii surselor regenerabile.

”Prin proiectul pe care il lansam astazi ii invitam pe copii sa se gandeasca la solutii inovative la care noi, adultii, nu ne-am gandit, pentru protejarea mediului si a planetei. Sper de asemenea ca si profesorii se vor implica”, a declarat Excelenta Sa, Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Germaniei la Bucuresti. El a subliniat ca Germania si Romania au un mare potential ca parteneri in proiecte ce vizeaza dezvoltarea sustenabila si energiile regenerabile. De asemenea, reprezentantul Germaniei a precizat ca pentru atingerea, in 2050, a obiectivului de 80% energie regenerabila din totalul consumului de electricitate, atat autoritatile, cat si societatea civila si fiecare cetatean trebuie sa-si aduca contributia.

”Si un copil poate sa traga un semnal de alarma privind schimbarile climatice, prin implicare, informare si activitati ecologice”, a spus Irina Mihailescu, unul dintre cei patru ambasadori ai editiei din 2009.

Obiectul castigator va fi licitat

Proiectul este destinat tutror elevilor din clasele V-VIII din România. Pentru a participa, copiii trebuie sa confectioneze cate un obiect prin care sa transmita mesajul lor privind schimbarile climatice. Lucrarile pot fi inscrise in concurs in perioada 17 septembrie-29 octombrie, iar finalistii vor fi desemnati in luna decembrie. ”Dorim la aceasta editie obiecte cat se poate de concrete ce vor fi prezentate in cadrul unui vernisaj cu licitatie. Obiectul castigator va ajunge in casa unei persoane publice, in urma licitatiei”, a explicat Irina Velicu, coordonator proiecte la Terra Mileniul III.

Anul acesta, imaginea proiectului va fi Alex Gavan, primul alpinist care a urcat pe Everest fara rezerva de oxigen si care le-a povestit copiilor despre efectele incalzirii globale pe care le-a descoperit in expeditiile sale. ”Daca suntem la sfarsitul unui ciclu geologic sau daca suntem exclusiv responsabili pentru ce se intampla este mai putin important. Dincolo de orice, ecologia e legata de responsabilitate, bun-simt si educatie”, a spus Alex Gavan.

In cadrul proiectului, vor fi instruiti 18 profesori din scolile secundare din zece localitati pentru educarea elevilor asupra schimbarilor climatice. De asemenea, profesorii vor primi Ghidului Schimbarilor Climatice si Manualul de Aplicatii ce ii va ajuta in derularea unor aplicatii practice atractive elevilor in domeniile conexe problematicii schimbarilor climatice (energie, transport, deseuri, agricultura, paduri).

Raluca Petrescu
 

spot_img

Ultimele știri