Pe o distanta de circa trei kilometri, aproape de varsarea sa in Dunare, paraul Ilisova este lipsit de viata, in apele acestuia neexistand nicio urma de vietati carora sa le priasca mediul. Ciudat e ca, ceva mai incolo, de la un anumit punct, pastravii aproape ca nu mai au loc in paraul pe care, de altfel, il poti trece usor facand doar un pas.
Pe malul Dunarii, aproape acoperit de vegetatie si gunoaie, serpuieste un drum ce se pierde in creierii muntilor. Acesta este marginit la dreapta de albia paraului Ilisova, in stanga inaltandu-se falnic si amenintator un adevarat zid de piatra aproape vertical. E muntele al carui varf nu poate fi vazut de pe sosea. Totul este imbracat in verdele si ruginiul padurii de stejar. Cateodata, linistea e sparta doar de zgomotul valurilor ce se lovesc de stanci.
Moartea se intinde pe trei kilometri
Pe o distanta de aproximativ trei kilometri, paraul este lipsit de vietuitoare. Nici macar pasarile nu se incumeta sa-si moaie ciocurile in apa. Pe mal troneaza ruinele a trei cladiri ce in urma cu mai bine de 20 de ani erau morile de apa cele mai cautate de pe Clisura Dunarii. Nu-ti trebuie mult sa ajungi in zona cea mai controversata din Mehedinti. Este, de fapt, locul unde se casca haul unei mine de uraniu parasite. Din gura acesteia se prelinge un firicel de apa ce se varsa in parau. De aici, spre Dunare, paraul Ilisova este lipsit de viata. In 1999, Institutul de Cercetare si Proiectare pentru Metale Rare si Radioactive Bucuresti, impreuna cu Agentia de Protectia Mediului (APM) Mehedinti, intocmeste un amplu proiect de inchidere si ecologizare a minei. Urma ca APM Mehedinti sa-i gaseasca si sa-i predea acestuia toata documentatia.
Zeci de adrese fara raspuns
Numai ca in 1997, prin HG nr. 785, este infiintata Compania Nationala a Uraniului (CNU). APM Mehedinti trimite zeci de adrese si scrisori pentru a se pune de comun acord in privinta sortii minei. Dupa cativa ani, adica in 2004, CNU este reorganizata si ia fiinta SC Radioactiv Minerale Magurele. Noua societate e si ea bombardata cu zeci de adrese, dar pana astazi nu s-a primit niciun raspuns. Asa ca nimeni din Mehedinti nu poate da explicatii sau un pronostic in ceea ce priveste viitorul minei si al terenului aferent. Ultimul aspect nu face altceva decat sa incalceasca itele. Nimeni nu stie cui apartine terenul, chiar daca intreg perimetrul face parte din Parcul Natural Portile de Fier. Interesant e ca, desi se afla intr-o zona protejata, mina este si la ora actuala un mare poluator, ce ar putea avea grave urmari asupra mediului inconjurator.
Mina de uraniu n-are stapan
Din 1955 si pana in 1992, in zona a existat mina de cercetare si exploatare a zacamintelor de uraniu, ce a apartinut, candva, Exploatarii Miniere Banat, cu sediul in Oravita. Aceasta era formata din opt galerii si 10 orizonturi. Si, cum in acea perioada toate minele care aveau zacamant strategic, precum cea de la Ilisova, apartineau Ministerului de Interne, tot ce tinea de mina era strict secret, in special volumul de zacamant si concentratia de uraniu. Odata cu formarea barajului Portile de Fier I, una dintre galerii a fost inundata in totalitate de apele Dunarii. De atunci, aici lucrarile au scazut in intensitate incetul cu incetul, pana in 1989, mina ajungand sa fie inchisa, deoarece zacamantul nu era interesant pentru autoritati. Si asta chiar daca zeci de ani de aici s-a extras uraniu. Explicatii insa nu au fost date. In plus, pe atunci nimeni nu putea sa intrebe asemenea lucru. Dupa revolutie, mina si toate constructiile aferente au fost parasite si napadite de vegetatie. Mai putin bazinul in care pamantul era spalat, lasand locul uraniului, cat si halda depozitata. Aici, vegetatia da semne ca s-ar intoarce la viata.
Probe luate numai in aval de mina, nu si in amonte
Desi pe o suprafata de mai bine de trei kilometri tot ce inseamna vietate a murit, iar raul trece pe la gura minei de uraniu, autoritatile refuza sa vorbeasca de poluare. „In 2005, apele romane din Mehedinti si Caras-Severin au prelevat probe din paraul Ilisova, in aval de exploatarea miniera, in vederea determinarii unor anumiti indicatori fizico-chimici. Concentratiile radionuclizilor de uraniu in probele analizate erau in limitele normale pentru apele de suprafata din principalele rauri din Romania. Acesta a fost raportul de analiza realizat de ICIM”, se arata intr-un comunicat emis de Apele Romane Banat, institutia ce raspunde de paraul Ilisova. Probe au fost luate insa numai din aval, nu si din amonte, pentru a se putea face o comparatie intre concentratiile radionuclizilor.
Cautand cauza distrugerii vietii
Si, dupa cum afirma directorul adjunct al APM Mehedinti, Nicolae Pascovici, „numai in urma comparatiei probelor din aval cu cele din amonte de mina se pot elimina potentialele cauze, respectiv poluarea cu uraniu, si se pot cauta alte cauze ce au dus sau duc la distrugerea vietii din apa paraului”.
Pentru mai multe informatii viziteaza Editie Speciala
