Compania franceza de stat EDF, lider in domeniul energiei electrice si nucleare, a anuntat, vineri, ca ar putea face o oferta pentru preluarea British Energy, evaluata la 8,8 miliarde de euro, transmite AFP.
Sectorul energetic britanic a fost privatizat, iar ministerul finantelor detine 35,2 procente din British Energy. Compania este cea mai mare producatoare de energie, furnizand aproape 19 la suta din electricitatea utilizata in Marea Britanie si detine 9 din cele 10 centrale nucleare din Regatul Unit.
Statul francez detine 84,9 procente din EDF, cel mai mare producator de energie nucleara din lume.
’La Tribune’ afirma ca joi noapte s-a intrunit conducerea EDF pentru aprobarea ofertei de preluare. British Energy are o capitalizare a actiunilor pe piata de 6,7 miliarde de lire sterline (8,8 miliarde de euro, 13,8 miliarde de dolari).
Un purtator de cuvant al EDF a declarat ca au fost contactati toti producatorii britanici de energie, EDF fiind interesata sa joace un rol activ in programul nuclear din Regatul Unit.
Daca preluarea va fi un succes, EDF ar putea fi nevoita sa renunte la unele active ale British Energy deoarece guvernul britanic nu este de acord ca majoritatea centralelor nucleare sa fie in proprietatea unei companii, potrivit presei franceze.