Cea mai poluata sectiune din Dunare se afla pe sectorul romanesc, in aval de Oltenita, arata rezultatele expeditiei internationale realizate anul trecut privind calitatea apelor Dunarii. Concluziile au fost prezentate, miercuri, la Ziua Dunarii din cadrul Congresului Mondial al Apei care se desfasoara la Viena.
Apa Dunarii se afla in clasa a doua de calitate a apei, pe o scara de 1 la 5, 1 reprezentand o calitate foarte buna, iar 5 o calitate foarte proasta. In sectorul Oltenita – Calarasi, apa are o calitate care se apropie de clasa a treia, ne-a transmis directorul Administratiei Nationale Apele Romane (ANAR), Marius Postelnicescu, care este prezent la Congresul Mondial al Apei.
"Rezultatele expeditiei nu au fost multumitoare, concluziile fiind ca mai trebuie lucrat mai ales in sectorul Romaniei, dar si in sectiunea Viena – Budapesta – Bratislava", a declarat, pentru Green Report, Marius Postelnicescu.
Printre solutiile discutate la Viena au fost un plan de management corelat intre toate cele 18 tari din bazinul Dunarii, dar si un schimb mai bun de informatii intre statele dunarene. De asemenea, s-a pus in discutie stabilirea ca obiectiv a unui set de criterii comune pentru toate tarile privind indeplinirea standardelor de poluare.
"Solutiile privind poluarea apelor Dunarii tin de factorul politic si administrativ, pentru ca se pune mare accent pe modernizarea statiilor de epurare pentru a avea o apa mai putin incarcata cu elemente chimice", ne-a declarat directorul ANAR. Cele mai grave surse de poluare a Dunarii sunt, in opinia directorului ANAR, nitratii din agricultura, mai ales in Romania unde se practica o agricultura intensiva, si parcurile industriale care nu au tehnologii de filtrare a produselor petrochimice, precum Petrom.
Totodata, Marius Postelnicescu a declarat ca a avut intalniri cu oficiali din domeniul apei din Australia cu care a discutat posibilitatea initierii unui proiect pilot pe un mare lac din Bucuresti pentru gasirea de solutii impotriva eutrofizarii raurilor si lacurilor din Romania.
Congresul Mondial al Apei este organizat de International Water Association (IWA) impreuna cu institutii de profil din bazinul Dunarii, printre care si ANAR. La acest eveniment se afla 3.000 de participanti, in majoritate membri IWA. Congresul se desfasora intre 8 si 12 septembrie.