“Sunt necesare astfel de masuri, dar fara educarea in prealabil a oamenilor, cred ca sunt inutile. Cum au fost si alte masuri bune luate in Romania si n-au avut succes tocmai din cauza faptului ca oamenii sunt obisnuiti sa mearga tot pe ce au invatat de mici. Primul lucru ar fi o campanie de constientizare si de educatie. Astfel de masuri ar reduce disconfortul pe care il avem cand mergem in locuri de genul asta, nu doar al poluarii. Mi se par lucruri de bun simt (prevederile legii – nr) si iar revin la lipsa de educatie. Asa trebuie invatati de mici si copiii, si noi. Nu cred ca i-ar placea cuiva sa ajunga intr-un loc de genul acesta si sa il gaseasca plin de gunoaie, cum se intampla in zilele noastre.
Mie mi-e teama ca toata amenajarea asta s-ar putea transforma intr-un business pana la urma, foarte prietenos doar pentru unii si iar apar tot felul de discutii, de genul de ce a luat o anumita firma amenajarea si asa mai departe. Aici este problema de la care eu as incepe o campanie de genul asta. Lucrurile ar trebui foarte bine gandite si stabilite de la bun inceput, tocmai pentru a evita aceste suspiciuni care apar in Romania non-stop. Si in orase, spatiile verzi, nu am nimic impotriva lor, insa de multe ori n-au nicio legatura cu orasul in sine si cu scopul lor si cu verdele, ci doar cu o afacere care merge fabulos in spate. De aceea, toate proiectele de genul acesta trebuie foarte bine controlate si gandite de oameni care chiar vor sa faca ceva.
Initiativa o sustin, dar nu e suficient sa o arunci in piata si sa fie votata de Parlament. Trebuie sa ia cineva un proiect si sa il duca pana la capat. La noi, dupa ce incepe un proiect, lumea uita. Si de acolo, normal, apar problemele.”