Achizitiile publice verzi sunt de ceva timp in vizorul UNEP si al multor guverne. Ionut Purica discuta problema unui "green procurement" optim in Romania.
Text de Ionut Purica
Programul Natiunilor Unite pentru Mediu, UNEP, desfasoara o actiune deo sebita de dezvoltare si implementare a principiilor unui comert care sa protejeze mediul inconjurator. Cand vorbim despre comert intelegem tot ciclul, de la fabricatie de produse la transferul, distributia, folosirea acestor produse precum si colectarea si reciclarea deseurilor rezultate.
Actiunea nu se aplica numai tarilor din afara UE, ci are un impact semnificativ in interiorul Uniunii Europene.
Vom mentiona mai jos cateva idei legate de comertul verde. Imi amintesc faptul ca in 1997 lucram la elaborarea raportului de tara privind achizitiile (Country Procurement Assessment Report) pe care Banca Mondiala il facea pentru fiecare tara in vederea stabilirii procedurilor de achizitii de urmat in proiectele sale. In cazul Romaniei de atunci s-a impus sistemul Bancii Mon diale deoarece nu exista un sistem national coerent.
De aici au urmat apoi ordonante specifice cum a fost Ordonanta 60 urmata de Ordonanta 34, care reglementeaza astazi achizitiile publice in Romania.
Componentele "procurementului" din Banca Mondiala (similare cu cele ale BERD, BEI, si programelor UE) includ: lucrari (works), bunuri (goods), servicii (services) si consultanta (consultancy), fiecare dintre acestea avand cerinte specifice de stabilire a modului cum se desfasoara operatiunile de achizitie pe tot ciclul produsului vandut.
De ce e necesar sa se vorbeasca de comertul verde?
In ultimii ani, diverse cerinte legate de produse si servicii ecologice au inceput sa apara, initial sporadic, in activitatile comerciale. Pe masura ce creste constientizarea necesitatii protectiei mediului si nu numai a acestuia, ci si a consumatorilor, se dezvolta atat standarde specifice, cum este ISO 14000, cat si cerinte dedicate in caietele de sarcini ale diverselor achizitii.
Ca un exemplu, bancile nu acorda credite numai pe baza unui studiu de feza bilitate ci si a unuia de impact asupra mediului. O serie de notiuni ca "produse ecologice", "amprenta ambientala", "calitatea peisajului" etc. isi fac aparitia in limbajul comercial curent.
Proiectarea incepe sa tina cont de reciclabilitatea deseurilor diverselor produse (de la masini la ambalaje) inca din stadiul incipient de fabricatie, nu numai la sfarsitul ciclului de viata operationala a produsului.
Notiunea de sustenabilitate a unei lucrari incepe sa devina importanta si se urmareste sistematic avand costuri care sunt internalizate in costurile proiectului. Cel mai relevant exemplu pe care il cunosc se refera la proiectul unei autostrazi realizat cu fonduri importante in sudul Saharei. Acolo, inainte de aceasta autostrada, transportul se facea cu camilele prin desertul de nisip. Autostrada a fost pusa in functiune cu surle si tobe; oficialitatile au taiat panglica si apoi a inceput sa treaca din nou timpul peste acea zona. Dupa 10 ani s-a facut o verificare a starii acelui proiect: sustenabilitate. S-a constatat ca nisipul acoperise asfaltul si transportul in zona se facea cu camilele. Vedeti acum de ce este necesar sa se considere atat impactul asupra mediului, cat si impactul mediului asupra proiectului inca din stadiile incipiente.
Exista in prezent proceduri care fac mai coerente achizitiile de diverse feluri si se analizeaza externalitatile acestora. Aparitia unor produse numite ecologice este ceruta de efectele asupra sanatatii a masei de produse ce contin substante de conservare, in cantitati care, uneori (exagerand), nu mai lasa loc substantelor
esentiale ale produsului insusi.
Mergand mai departe la nivelul deseurilor, crearea de noi meserii si servicii este evidenta. De la nivelul administratiilor locale pana la acela al firmelor private care au patruns in aceste segmente de activitate exista deja interese majore de abordare a activitatilor de protectie a mediului. Acesta este un lucru bun atunci cand se intampla in mod corect, adica atunci cand castigul se face pe seama desfasurarii serviciului comercial
respectiv, si nu pe seama eliminarii acestuia dupa colectarea platii pentru el.
In toate lanturile mari de distributie se pune mai mult sau mai putin constient problema aplicarii principiilor comertului verde. Recuperarea lemnului din "paleti" este un asemenea exemplu. Optimizarea duratei si a consumului de energie in transportul produselor poate fi un alt exemplu in care se efectueaza pe langa economia de costuri si aceea de energie cu reducerea asociata de emisii de gaze cu efect de sera (GES).
Vorbind despre GES, mentionam si mecanismele recente de comert cu certificate de emisie, care nu fac altceva decat sa internalizeze costuri ale reducerilor de emisii in produsele si serviciile unor sectoare industriale importante. Tot o forma de comert verde.
Finantarea actiunilor de comert verde incepe sa fie posibila prin introducerea unor sisteme de tipul "timbru verde" (la produsele albe si electronice), proiecte ale fondului de mediu, fonduri dedicate gestionarii deseurilor (exemplul functional este cel a fondului pentru depozitarea deseurilor radioactive), garantii de performanta etc.
Cum se formalizeaza aceste preocupari intr-un sistem coerent de reguli si principii de aplicat in mod consecvent in practica de comert zilnica?
UNEP a inceput sa dezvolte si sa introduca un sistem de proceduri si cerinte specifice, care se vor aplica la caietele de sarcini si specificatiile de achizitii din tarile care implementeaza aceste programe.
Sunt in curs proiecte de acest fel pentru unele tari din America de Sud si Asia si se dezvolta proiecte pentru tari din Africa.
UE are in cadrul Comisiei sale o unitate care se ocupa de dezvoltarea de asemenea principii in vederea elaborarii unei directive dedicate cu un orizont mediu de timp.
La noi, ca de obicei, asteptam sa vedem cum bate vantul. Vom transpune, desigur, legislatia UE atunci cand va exista. Avem o sansa mare sa contribuim la elaborarea acestei legislatii astfel incat sa introducem cerinte de care sa beneficiem considerand specificul activitatilor comerciale din Romania. Ar fi un caz in care putem lua initiativa, nu in care ne lasam trasi la remorca UE.
Tin minte ca un project team leader era foarte suparat in anii ’93 ca studiul de impact de mediu al sistemului energetic romanesc arata ca suntem un net importator de SO2 si nu un exportator cum ar fi vrut el, ca sa justifice componente de protectia mediului in structura de finantare a proiectului. Ce sa-i faci, uneori realitatea e mai buna (sau mai rea) decat am dori noi ca sa justificam diverse activitati.
Exemplul de mai sus arata un aspect important, si anume ca este necesar sa cunoastem realitatea astfel incat sa putem sa alocam fondurile acolo unde sunt realmente necesare si nu sa deformam imaginea noastra despre realitate pentru a justifica o alocare dorita. Castigul pentru toti, in primul caz, este mult mai important si pe termen mai lung.
Inchei aceste consideratii cu speranta ca sistemul de comert verde va reusi sa penetreze intr-o lume care are o traditie de efectuare a comertului ce nu se lasa modificata usor. Numai beneficiile reale din comertul verde si implementarea unor proceduri care sa le puna in valoare vor putea rupe si reface rapid retelele mentale din comertul de orice fel.
Pentru schimbarea mentalitatii este necesar sa se pregateasca personalul si sa se introduca niste cursuri specifice la nivelul invatamantului universitar astfel incat sa se disemineze nu numai cunostinte noi, ci sisteme de gandire si evaluare noi. Trecem de la peste la undita cu efectul de satisfacere a nevoilor pe termen lung si nu numai imediat. Ajungem din nou la necesitatea de a alege intre a vedea azi sau a avea viziune.
