Cum utilizăm centrala termică în mod sustenabil

Achiziționarea unei centrale termice cu un grad ridicat de eficiență energetică este doar primul pas pe drumul spre un consum sustenabil. La fel de important este ca centrala să fie exploatată la parametri optimi astfel încât proprietarul să beneficieze de avantajele echipamentului de-a lungul întregii perioade de utilizare.

 

Optimizarea temperaturii aerului și a apei calde

Una dintre cele mai ușoare metode de a economisi energie în locuință este prin reducerea ușoară a temperaturii. Potrivit estimărilor Ariston Thermo România, în timpul sezonului rece, reducerea cu 1°C a temperaturii din încăpere poate genera economii de energie de până la 5% în funcție de tipul de centrală instalat. Chiar dacă românii preferă o temperatură mai ridicată în locuință decât media europeană pe parcursul sezonului rece, recomandarea specialiștilor este ca temperatura ambientală să fie de aprox. 20°C – 22°C, aceasta fiind considerată, în general, optimă, atât în ​​ceea ce privește consumul sustenabil de energie, cât și sănătatea.

Un reglaj optim al temperaturii se obține prin montarea unui termostat de ambient. Deși poate părea contraintuitiv, de evitat închiderea completă a instalației de încălzit atunci când locuința nu este ocupată, pentru că repornirea acesteia va consuma mai multă energie pentru încălzirea camerelor reci.

Montarea unui termostat de ambient/ cameră

Termostatele de ambient sunt accesorii ce permit controlul personalizat al temperaturii și comandă pornirea/oprirea sistemului de încălzire. Temperatura aerului din încăpere este măsurată de către termostat și când aceasta scade sub valoarea reglată, instalația de încălzire este pornită. Când temperatura aerului atinge valoarea setată, încălzirea este oprită. În acest fel, consumul de gaz și curent electric este optimizat cu economii ce pot ajunge și la 20% comparativ cu o centrală care nu are instalat un astfel dispozitiv. Pe piața locală, însă, avantajele aduse de utilizarea unui termostat sunt încă puțin cunoscute. Din estimările Ariston, mai puțin de 50% din achizițiile anuale de centrale termice sunt însoțite și de achiziția unui termostat.

Noile tehnologii ce sunt integrate în termostatele inteligente ajută la obținerea de economii și eficiență în utilizarea echipamentului de încălzire. Cu ajutorul conexiunii WiFi și a aplicațiilor de pe telefonul mobil, termostatele inteligente permit controlul de la distanță a temperaturii ambientale și apei calde, dar și programarea centralei în funcție de programul personal al utilizatorului.

Accesoriile pentru controlul personalizat al temperaturii aerului și apei vor deveni indispensabile pentru consumatorii care caută să eficientizeze consumul de energie și să își gestioneze cât mai bine timpul personal. Astăzi vedem o evoluție promițătoare pe segmentul termostatelor, mai exact pe cel al termostatelor inteligente controlate de la distanță prin aplicații pe telefonul mobil. Observăm că în ultimii ani clienții aleg tot mai des modele de termostat cu radio frecvență, dintre acestea în jur de 10% sunt modele smart”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Înlocuirea centralei vechi cu un model eficient în condensare

Centralele termice în condensare, singurele care respectă standardele obligatorii de eficiență energetică introduse de Uniunea Europeană începând cu anul 2015, au avantaje considerabile comparativ cu echipamentele vechi, denumite și convenţionale. Modelele în condensare au o eficienţă totală de până la 108%, faţă de 94% la un model convenţional. În plus, acestea asigură o economie de până la 35% la consumul de gaz deoarece tehnologia permite utilizarea energiei rezultate din arderea iniţială a combustibilului. Acestea sunt mult mai prietenoase cu mediul, având emisii de noxe şi dioxid de carbon mai mici comparativ cu modelele convenţionale.

Întreținerea tehnică periodică a centralei

Indiferent de modelul de centrală deținut, verificarea tehnică periodică efectuată la fiecare doi ani este esențială pentru asigurarea unei durate de viață cât mai mare a centralei. În plus, această procedură ajută la menținerea unor condiții corecte de funcționare. Nu în ultimul rând, revizia tehnică,  obligatorie în fiecare an la un service autorizat, asigură întreținerea în parametri optimii a centralei prevenind uzura pieselor. Acest lucru asigură longevitatea produsului.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri