Evaporarea oceanelor joacă un rol crucial în ciclul hidrologic al Pământului, dar în ultimii ani, cercetările arată o scădere neașteptată a acestui proces, legată de reducerea vântului și schimbările în circulația atmosferică. Această tendință ar putea afecta precipitațiile, agricultura și ecosistemele marine, complicând previziunile climatice globale.
Evaporarea oceanelor joacă un rol central în ciclul hidrologic al Pământului, contribuind cu mai mult de 85% la vaporii atmosferici.
Temperaturile de la suprafața mării au crescut în ultimele 45 de ani, iar pentru majoritatea acestei perioade, evaporarea a crescut odată cu ele, aducând mai multe precipitații.
Totuși, climatologii au observat o discrepanță între măsurători, identificând în ultimii ani o scădere a ratelor de evaporare.
Acest fenomen este atribuit scăderii unei forțe majore care transformă apa în vapori – vântul.
O legătură complexă între temperaturi și evaporare
Într-o zi călduroasă și vântoasă, evaporarea apei dintr-un lac sau rezervor se produce mult mai rapid decât într-o zi rece și calmă.
Acest proces este influențat de factori precum căldura, vântul și expunerea la soare.
Aceeași logică se aplică și în cazul procesului de evaporare a apei din oceane sau lacuri, unde apa se transformă în vapori ce ajung în atmosferă și ulterior se transformă în precipitații.
Modelele climatice au prezis că, pe măsură ce planeta se încălzește, evaporarea globală va crește și, implicit, precipitațiile, unele dintre acestea urmând să ajungă pe uscat.
Până recent, dovezile susțineau această teorie. Însă, conform cercetătorului Ma Ning de la Academia Chineză de Științe, acest fenomen s-a schimbat începând cu 2008.
„De atunci, două treimi din oceanele lumii au experimentat o reducere a evaporării, ceea ce a dus la o ușoară scădere a ratelor globale de evaporare între 2008 și 2017. Acest lucru contrazice ceea ce ne-am aștepta într-un climat în încălzire”, a declarat Ma.
Schimbări în circulația atmosferică
În primii ani ai mileniului, oamenii de știință climatologi discutau despre fenomenul de „întunecare globală”, un proces în care creșterea norilor și a poluării, care ar putea reduce lumina directă a soarelui și, prin urmare, evaporarea, chiar și în condițiile în care temperaturile aerului cresc.
Totuși, Ma și colegii săi nu cred că acest fenomen ar fi responsabil pentru schimbările pe care le-au observat.
Ei indică mai degrabă scăderea vântului, fenomen numit „calmarea vântului”, care rezultă din schimbările în circulația atmosferică.
„Schimbările în viteza vântului pot fi asociate cu variațiile decadale ale sistemului climatic al Pământului„, a spus Ma.
Aceste variații ale sistemului climatic se referă la schimbările sau fluctuațiile climatice care apar pe parcursul unei perioade de 10 ani.
Schimbările nu sunt aceleași cu cele pe termen lung, care pot dura decenii sau secole, ci sunt fenomene mai scurte, dar totuși semnificative, ce influențează clima unui anumit loc sau la scară globală.
Aceste variații pot fi cauzate de factori interni ai sistemului climatic, cum ar fi oscilațiile atmosferice și oceanice, de exemplu, fenomenul El Nino sau La Nina, schimbări în circulația atmosferică sau oceanele care pot influența modelele meteorologice și temperaturile pe termen mai scurt.
De asemenea, ele pot fi influențate de evenimente naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice sau variațiile radiației solare.
Pe termen lung, aceste oscilații pot contribui la tendințele generale ale schimbărilor climatice, dar variațiile decadale sunt studiate pentru a înțelege fluctuațiile pe termen scurt din sistemul climatic global.
„Scăderea recentă a evaporării oceanelor nu trebuie să fie interpretată neapărat ca o dovadă a unei slăbiri a ciclului hidrologic, ci mai degrabă ca o reflecție a oscilațiilor naturale ale climei.”
Unele regiuni nu urmează această tendință
Cercetările arată că această scădere a evaporării nu este universală.
Folosind date obținute de la sateliți și confirmate prin probe de aer prelevate de pe platforme marine, cercetătorii au descoperit că evaporarea a scăzut pe două treimi din oceanele aflate între latitudinile 60 de grade la nord și 60 de grade la sud, excluzând regiunile polare.
Cu toate acestea, începând din 1998 și până în primele două decenii ale secolului, evaporarea a crescut aproape în întreaga lume.
După 2008, a apărut o tendință descendentă în evaporarea oceanelor, iar o continuare a acestei scăderi ar putea avea consecințe semnificative, în mare parte negative.
Posibilele efecte asupra agriculturii și climei globale
Modelul cel mai frecvent întâlnit este ca precipitațiile să devină mai imprevizibile pe măsură ce temperaturile cresc.
Pe termen lung, ar putea ploua mai mult, dar în perioade mai scurte, ceea ce ar duce la inundații mai mari între perioadele de secetă.
În afară de regiunile cu capacități mari de irigație, aceasta nu reprezintă o formulă bună pentru agricultură.
Mai mult, dacă evaporarea oceanelor este lentă, un pericol major ar fi acumularea excesivă de căldură în oceane.
Acest lucru poate duce la încălzirea apelor oceanice, favorizând topirea ghețarilor și creșterea nivelului mării.
În plus, apa mai caldă poate afecta ecosistemele marine, punând în pericol biodiversitatea și resursele pescuitului.
Tendințele recente ale evaporării oceanelor și legătura cu schimbările de viteză a vântului aduc o nouă perspectivă asupra modului în care schimbările climatice influențează ciclul hidrologic global.
Deși evaporarea oceanelor a crescut semnificativ în ultimele decenii, există semne că acest fenomen s-ar putea inversa, ceea ce ar putea afecta serios regiunile care se așteptau la precipitații mai mari într-un climat mai cald.
De asemenea, fenomenul de calmare a vântului este doar un exemplu al complexității schimbărilor climatice, care continuă să surprindă oamenii de știință și să afecteze viața de zi cu zi.
CITIŢI ŞI:
Salvarea ghețarilor: esențială pentru apă dulce și supraviețuire
#evaporareaoceanelor #ciclulhidrologic #incalzireaglobala #calmareavantului #ciclulapei #climatechange #windcalming #oceanevaporation #climatescience
