Un număr de 40 de proiecte imobiliare au fost certificate BREEAM în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, conform datelor transmise de BRE Group UK (organizația din Marea Britanie care acordă certificarea de sustenabilitate BREEAM) către Bucharest Real Estate Club (BREC). Dintre acestea, 16 sunt clădiri și parcuri de birouri și 15 sunt parcuri logistice sau centre logistice ale marilor retaileri.
Segmentul rezidențial numără mai puține certificări BREEAM în perioada analizată (5 proiecte rezidențiale, majoritatea din afara Bucureștiului). Un singur proiect de retail a obținut certificarea BREEAM (IKEA Pallady Store – BREEAM Excellent) și, de asemenea, un singur hotel a obținut calificativul BREEAM Excellent în această perioadă – hotelul Radisson BLU din Brașov.
Despina Ponomarenco, președinte BREC, a explicat pentru Green Report, că pe segmentul de birouri, și mai nou în logistic, unde vedem un număr aproape egal de certificări BREEAM, activează în general mari investitori instituționali și/sau internaționali. Aceștia au o experiență mai îndelungată privind componenta de sustenabilitate și cunosc foarte bine valoarea adăugată a acestor caracteristici (eficienta energetica, costurile ulterioare de administrare si operare etc) și de aceea au investit mai mult în a obține aceste certificări.
Pe de altă parte, chiriașii spațiilor de birouri și mai recent și cei de spațiile logistice, care sunt mari companii multinationale, au un ADN puternic în zona de sustenabilitate și preferă să închirieze în astfel de clădiri, astfel încat dezvoltatorii s-au adaptat practic la cerința pieței.
„Pe segmentele de rezidențial, HoReCa sau retail nu a existat această presiune din partea cumpărătorilor/chiriașilor, însă lucrurile tind să evolueze și aici. Dincolo de obligativitățile privind NZEB, mai mulți dezvoltatori sau proprietari de astfel de spații au înțeles că factorul sustenabilitate va fi un diferențiator puternic, atât în ceea ce privește vânzarea către end-user, cât și către investitori a spațiilor respective și de aceea vom vedea din ce în ce mai multe astfel de clase de clădiri că vor promova această componentă. Aici nu credem că a fost o problemă de cost, ci de tot ce presupune procesul de certificare în sine, specializarea și specialiștii necesari, educația privind valoarea adăugată a acestor componente în investiția per ansamblu și ROI – Romania nu ajunsese în acel punct, până de curând”, a precizat Ponomarenco
Certificarea BREEAM acordă mai multe standarde de sustenabilitate (Pass, Good, Very Good, Excellent sau Outstanding) în funcție de diverse criterii precum eficiența energetică; sănătatea mediului de lucru, reducerea amprentei de carbon în procesele de construire / demolare & protejarea biodiversității, inovație, reducerea consumului de apă; soluții sustenabile de reciclare; transport & mobilitate alternativă, cu scopul de a reduce dependența de mașina personală.
Printre proiectele certificate BREEAM din această perioadă se regăsesc Globalworth Campus, The Light One (clădirea recent vândută de River Development către Uniqa), clădiri din portofoliul dezvoltatorului logistic CTP din București, Sibiu și Pitești sau depozitele Lidl și EMAG. Dintre cele 40 de proiecte certificate, 24 au primit calificativul ”Excellent” și 4 au primit calificativul ”Outstanding”.
Începând din 2021 a intrat în aplicare standardul european NZEB (Net Zero Energy Building), care obligă toate noile construcții sau cele care trec printr-un proces de renovare majoră să aibă consum energetic aproape spre zero. Standardul NZEB presupune clădiri cu performanță energetică foarte ridicată, unde cel puțin 30% din necesarul total de consum energetic este asigurat din surse regenerabile ale clădirii sau la o distanță de maxim 30 de km față de clădire.