Traficul rutier a fost afectat, duminica, de ninsoare si de vantul puternic. In urmatoarele doua zile, vremea se va incalzi usor, insa de miercuri se anunta ploi si ninsori in zonele montane.
Ninsoarea si vantul foarte puternic au ingreunat si chiar au oprit traficul rutier pe portiuni mari de drumuri, in jumatate de tara. Ninsoarea abundenta din cursul zilei de sambata a creat mari probleme soferilor din Brasov, iar in decurs de doar cateva ore s-a inregistrat un numar record de tamponari in oras, aproape 70 de soferi ajungand la Politie cu masinile avariate, informeaza Mediafax.
Stratul de zapada depaseste 20 de centimetri in Masivul Parang, in judetul Harghita circulatia a fost ingreunata de nameti si viscol, iar in Bistrita-Nasaud traficul a avut de suferit pe mai multe drumuri nationale. Au fost inregistrate si ninsori in zonele de munte ale judetului Suceava, insa circulatia nu a fost afectata.
Meteorologii anunta ca temperatura aerului va creste usor. In aceasta noapte, doar local se vor semnala precipitatii mixte. La munte va ninge, iar vantul va sufla in general moderat, cu intensificari locale indeosebi in Campia si Dealurile de Vest, precum si in zona montana inalta. Astazi temperaturile maxime se vor situa, in general, intre -2 si 8 grade, iar cele minime intre -7 si 3 grade, mai scazute in depresiuni, dar si mai ridicate in Banat si Dobrogea.
Si marti vremea va fi calda, cu valori normale pentru aceasta perioada a anului. Cerul va fi mai mult noros, exceptand jumatatea de sud-est a teritoriului, unde va fi variabil. Vor fi precipitatii, predominant ploi, in vestul, nordul si centrul tarii si pe arii restranse in rest, mai ales noaptea. Lapovite si ninsori se vor semnala la munte, dar izolat si in zonele mai joase din nord si centru. Temperaturile maxime se vor situa intre 3 si 13 grade, usor mai ridicate in Baragan si Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse intre -2 si 8 grade, mai scazute in estul Transilvaniei. Spre dimineata, pe arii restranse va fi ceata.
De miercuri, vremea va intra intr-un proces de racire. Va ploua, mai ales ziua, pe arii relativ extinse in regiunile estice, sudice si centrale si local in restul teritoriului. La munte vor predomina ninsorile, iar in Moldova si Transilvania, la altitudini mai joase se vor semnala si precipitatii mixte si vor fi conditii de polei. Vantul va prezenta intensificari in est, sud-est, precum si zona montana. Temperaturile maxime se vor situa, in general, intre 0 si 10 grade, iar cele minime intre -8 si 2 grade, usor mai ridicate pe litoral.