In ultimii ani, Oceanul Arctic s-a transformat, treptat, in cea mai mare victima a incalzirii globale si in cel mai mare izvor de scenarii alarmiste care a alimentat mass-media cu privire la efectele devastatoare ale schimbarilor de climat. Ursii polari, specia cea mai vulnerabila ce populeaza aceasta regiune, au devenit, la randul lor, subiect de dezbateri guvernamentale.
In prezent, starea Arcticului pare sa fie mai subreda ca niciodata. A subliniat-o recent si Al Gore, fost candidat la presedintia SUA, devenit intre timp unul dintre cei mai cunoscuti activisti de mediu si laureat al Premiului Nobel. Acesta a avertizat la sfarsitul lui aprilie, in cadrul unei conferinte din Copenhaga avand ca subiect topirea ghetii, ca ritmul acestui fenomen a depasit cele mai grave scenarii prezentate de experti in urma cu cativa ani, potrivit AFP.
Gheata arctica reflecta 90% din radiatia Soarelui inapoi in atmosfera, racoreste masele de aer si de apa si joaca un rol-cheie in circulatia oceanelor. Daca ea s-ar topi, apa ramasa nu ar mai reflecta caldura, ci ar absorbi-o, accentuand efectele incalzirii globale.
Publicitate
In momentul de fata, temperaturile din zona arctica cresc de doua ori mai mult decat in restul lumii, de unde se impune limitarea emisiilor de dioxid de carbon in atmosfera puse pe seama oamenilor.
Satelitii monitorizeaza permanent starea ghetii arctice, agentia spatiala americana oferind periodic informatii in acest sens. Ultimele date prezentate de NASA si de Centrul National de Informatii privind Zapada si Gheata din SUA arata ca, iarna trecuta, intinderea maxima de gheata a Oceanului Arctic a fost de 15.151.000 de kilometri patrati, cu 720.000 de kilometri patrati mai putin decat intinderea medie inregistrata intre 1979 (cand a inceput monitorizarea prin satelit) si 2000.
Straturile mai groase de gheata, care pot supravietui doua sau mai multe veri, sunt in declin, fiind inlocuite de altele mai subtiri si mai vulnerabile la topirea estivala. Gheata sezoniera, care se topeste si se regenereaza an de an, a ajuns sa reprezinte in jur de 70% din gheata arctica in timpul iernii (fata de 40-50% in anii ’80 si ’90), in timp ce straturile mai groase au scazut la 10%, de la 30-40%.
Alaturi de informatiile colectate de sateliti s-au intetit si expeditiile de cercetare in zona arctica. La randul lor, cativa exploratori britanici deplasati primavara aceasta pana la Polul Nord pentru a masura cat de repede se topesc fasiile de gheata s-au aratat surprinsi de cat de putina gheata permanenta li s-a aratat in cale, scrie Reuters. Grosimea medie a ghetii intalnite in drumul lor era sub 1,8 metri, ceea ce inseamna ca au dat in majoritatea cazurilor doar de gheata sezoniera cu sasne mari de topire in lunile de vara.
Aceste observatii au generat previziunea ca straturile de gheata ce acopera Arcticul si in timpul iernii ar putea disparea in intregime in 2013, cu zeci de ani mai tarziu decat estimarile anterioare. Polul Nord a beneficiat de un scenariu si mai alarmist, dar neadeverit, in 2008, cand oamenii de stiinta au avertizat ca acesta s-ar putea transforma intr-o intindere de apa chiar vara trecuta.
La acea vreme, in urma fotografiilor din Oceanul Arctic surprinse de sateliti, s-a constatat ca cea mai mare parte a ghetii nordice era noua, depusa cu un an in urma si extinsa de atunci. In schimb, suprafata de gheata veche de trei ani se diminuase, la fel si cea asternuta cu sase ani in urma. Cum vara se topeste in general gheata depusa in anul precedent, cercetatorii americani s-au ingrijorat anul trecut ca temperaturile ridicate din 2008 vor acoperi cu apa o larga zona din Oceanul Arctic, inclusiv Polul Nord, pornind chiar o runda de pariuri pe aceasta tema.
De cealalta parte, ursii polari traiesc doar in zona arctica si sunt total dependenti de gheata marina pentru nevoile lor esentiale. Acestia dau deja piept cu foametea, inecurile si declinul populational. La sfarsitul lui decembrie 2006, administratia Bush a recunoscut in premiera ca incalzirea globala ameninta ursii polari cu extinctia, iar in mai 2008 a decis sa-i treaca sub Actul Speciilor in Pericol.
Acest act normativ interzice agentiilor federale sa „intreprinda actiuni care pot pune in pericol speciile sau sa le modifice intr-un mod nefavorabil habitatul” si prevede sanctiuni civile si penale pentru cei care ucid sau vatameaza animalele aflate pe lista.
Cu toate acestea, din teama ca aceasta decizie ar putea fi folosita pentru regularizarea fortata a emisiilor de dioxid de carbon, administratia Bush a impus o regula speciala: nici una dintre actiunile intreprinse in afara habitatului ursului polar nu poate fi considerata periculoasa pentru supravietuirea speciei.
Noua administratie Obama a decis sa pastreze aceasta regula, spre nemultumirea asociatiilor de mediu, pe motiv ca Actul Speciilor in Pericol nu este un mecanism adecvat pentru controlul emisiilor cu gaze de sera, fiind nevoie de o strategie mai eficienta.
Aceasta miscare „nu face decat sa cimenteze mostenirea administratiei Bush, de ignorare a aspectelor stiintifice din spatele incalzirii globale, punand ursul polar intr-un si mai mare pericol de disparitie. Din nefericire, pare sa reflecte o inclinatie a administratiei Obama de a ignora imperative stiintifice clare privind incalzirea globala sub presiunile venite din industrie”, a declarat un activist Greenpeace din Alaska (unul dintre habitatele ursilor polari), citat de BBC.
De Ziua Pamantului, pe 22 aprilie, divizia Disneynature a incercat sa induioseze publicul referitor la soarta ursului polar, unul dintre protagonistii documentarului “Earth” lansat cu aceasta ocazie. O scena de senzatie apare chiar in deschiderea productiei, cand o mama urs polar iese din barlogul ei, urmata de cei doi pui ai sai, care vad lumina zilei pentru prima data. Cu labutele lor imblanite si cu nasurile lor curioase, acestia se impiedica pe masura ce fac primii pasi in zapada. O scena induiosatoare pana cand naratorul intervine si informeaza privitorii ca este foarte probabil ca unul dintre pui sa nu mai fie in viata anul viitor, din moment ce ursii polari isi gasesc hrana tot mai greu din cauza temperaturilor in crestere.
Incalzirea globala ia imbucaturi mari de gheata
La sfarsitul lui aprilie, o bucata de gheata de 700 de kilometri patrati, aproape cat orasul New York, s-a desprins din banchiza Wilkins a Antarcticii, raspandindu-se in mai multe aisberguri. Alte noua bucati legate de coasta s-au prabusit in Antarctica in ultimii 50 de ani, trendul fiind pus de oamenii de stiinta pe seama schimbarii climatice. Wilkins s-a micsorat deja la o treime din marimea initiala, de 16.000 de kilometri patrati.
Totodata, in vara anului trecut, o fasie mare de gheata, de aproape 20 de kilometri patrati, s-a desprins din calota arctica, in nordul coastei canadiene, fortele armate canadiene descoperind alte fisuri mari, intinse pe mai mult de 16 kilometri. Ruptura s-a produs in zona Ward Hunt, iar bucata respectiva s-a desprins de Ellesmere Island, care era legata, la un moment dat, de o zona masiva de gheata, de aproape 10.000 de kilometri patrati. Aceasta zona s-a faramitat in bucati foarte mici, care impreuna acopera mai putin de 1.000 de kilometri patrati.
