VIDEO. În România, conviețuirea dintre oameni și carnivorele mari este posibilă

Două clipuri video filmate în România, cu mărturii ale unor oameni care reușesc să trăiască pașnic alături de urși, lupi și râși, se alătură seriei de producții video lansate marți, la nivel european, prin proiectul LIFE EuroLargeCarnivores.

Videoclipurile ilustrează modul în care oameni de pe întreg continentul reușesc să împartă același spațiu cu carnivorele mari ale Europei, respectiv lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx) și glutonul (Gulo gulo).

Potrivit estimărilor oficiale, în Europa trăiesc în jur de 17.000 lupi, 18.000 urși, 9.000 râși și 1.250 glutoni. Exceptând glutonul, animal care trăiește în zona scandinavă, Munții Carpați adăpostesc o mare parte din aceste populații de carnivore, România fiind una dintre puținele țări europene din care ursul, lupul și râsul nu au dispărut niciodată.

În zonele locuite deopotrivă de oameni și carnivorele mari pot apărea conflicte. Campania video oferă o voce acelor localnici care au găsit modalități de a conviețui mai bine cu aceste animale. Videoclipurile au fost filmate în Finlanda, Norvegia, România, Germania, Franța, Slovacia, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Austria și Ungaria.

Din România sunt mărturiile a doi localnici, un fost salvamontist care este astăzi instructor de supraviețuire în natură, respectiv un fost vânător din munții Apuseni. Pentru amândoi, carnivorele mari sunt o prezență indispensabilă pentru pădure și o bogăție care trebuie protejată. În opinia lor, există soluții pentru a reduce riscul întâlnirilor nedorite, pe care unii oameni le-au aplicat cu succes și pe care le pot împărtăși și altora. (vezi continuarea textului după video)

„O pădure fără animale îi rușinos și urât”, zice nea Ioan, fost vânător din munții Apuseni. De când se știu, Ioan Purcel și sătenii din Răcătău trăiesc alături de urși, lupi și râși. Au ajuns să le cunoască bine comportamentul și știu să le ocolească atunci când e cazul. Sălbăticiunile-astea sunt bogăția pădurilor și a țării noastre, crede nea Ioan, pentru care vânătoarea nu înseamnă să împuști totul astăzi, ci în primul rând să ocrotești animalele.

„Coexistența dintre oameni și carnivorele mari este posibilă dacă oamenii sunt deschiși să învețe unii de la alții și dacă încearcă să se adapteze situației din prezent”, spune Marius Berchi, manager de proiect la WWF România.

În campania video lansată prin proiectul EuroLargeCarnivores, oamenii care își împărtășesc experiențele au ocupații diferite, de la fermieri și ciobani care au găsit modalități de a-și proteja turmele până la primari, operatori de ecoturism și localnici din comunitățile rurale care acceptă și chiar se bucură de prezența carnivorelor mari.

„Situațiile și reacțiile comunităților locale care trăiesc alături de carnivorele mari sunt foarte diferite în Europa. Este și motivul pentru care aceste mărturii video nu-și propun să ofere o rețetă universală. Sperăm însă ca ele să inspire oameni din diferite țări și regiuni în încercarea de a găsi soluții potrivite, specifice pentru situațiile lor”, mai spune Marius Berchi.

Campania video la nivel european face parte din proiectul LIFE EuroLargeCarnivores, finanțat de UE. Proiectul își propune să aducă împreună oameni obișnuiți și specialiști preocupați de coexistența dintre oameni și carnivorele mari.

Toate videoclipurile sunt publice pe canalul YouTube al proiectului LIFE EuroLargeCarnivores.

Mulți oameni nu conștientizează că ursul e un animal sălbatic, care nu trebuie hrănit la marginea drumului, spune Relu Nica, instructor de supraviețuire în natură, din Munții Făgăraș.

Ursul nu are simțul proprietății și nu-l interesează că ciocolata e a ta. Pentru el, e o ciocolată care se plimbă prin pădure”, rezumă el foarte plastic o realitate a zilelor noastre. Prin tot ceea ce face, Relu încearcă să reînvețe oamenii să respecte pădurea și sălbăticiunile ei. Să împărtășească secrete ale conviețuirii cu urșii, care s-au pierdut o dată cu îndepărtarea noastră de natură.

spot_img

Ultimele știri