Comisia solicită României să abordeze eșecul sistemic privind monitorizarea poluării

Comisia Europeană a trimis României, pe 25 iulie, două scrisori în care legate de calitatea aerului. În prima, a solicitat autorităților să abordeze eșecul sistemic în ceea ce privește monitorizarea poluării aerului, cum prevede în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător.

În cea de-a doua scrisoare, oficialii europeni solicită autorităţilor române să își îmbunătățească transpunerea normelor UE privind autorizațiile acordate instalațiilor care funcționează în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE).

CE spune că, deși România și-a revizuit întreaga rețea de monitorizare a calității aerului, persistă numeroase lacune în ceea ce privește numărul și tipul corespunzător de puncte de prelevare pentru măsurarea calității aerului. Aceste deficiențe constituie o nerespectare sistemică a obligațiilor de monitorizare a poluării atmosferice. 

Studiu: Poluarea aerului îmbătrânește mult mai repede plămânii

Deficiențele constatate în legislația națională includ transpunerea incorectă a definiției „aerului înconjurător” și a „contribuțiilor din surse naturale”, ceea ce influențează domeniul de aplicare a directivei.

În plus, legislația națională nu transpune obiectivele privind calitatea datelor pentru măsurarea particulelor fine de materie (PM2,5) în zonele rurale și prevede cerințe mai puțin stricte în ceea ce privește numărul de puncte de prelevare pentru măsurarea ozonului. PM2,5 pot rămâne în atmosferă între câteva zile și o săptămână, având astfel efecte negative semnificative asupra sănătății umane.

Obligația de a coopera cu țările învecinate din afara UE în caz de poluare atmosferică transfrontalieră nu a fost transpusă pe deplin și lipsesc unele cerințe cu privire la asigurarea informării eficace a publicului.

Studii. Poluarea aerului duce la scăderea performanței la școală și la creșterea infracțiunilor

România are la dispoziție două luni pentru a răspunde la aceste scrisori. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Pe lângă România, şi Croaţia a primit o scrisoare similară.

Comisia solicită României să se asigure că instalațiile industriale funcționează în baza unor autorizații adecvate

În a doua scrisoare, Comisia explică că Directiva reglementează emisiile, inclusiv dioxidul de sulf, oxizii de azot și praful din aer, în scopul reducerii emisiilor respective și a riscurilor pentru sănătatea umană și mediu pe care acestea le pot cauza.

Ca urmare a unor plângeri din partea cetățenilor și ONG-urilor, Comisia a constatat că mai multe instalații, inclusiv patru instalații mari de ardere și o fermă mare de porcine, nu dispun de autorizații care să stabilească condiții de funcționare în conformitate cu legislația UE.

„În absența unei autorizații, conformitatea cu valorile-limită de emisii nu poate fi verificată, iar riscurile pentru mediu nu pot fi evitate în mod eficace”, spune CE.

Comisia a aflat, de asemenea, că două instalații mari de ardere care au făcut inițial parte din planul național de tranziție al României, dar care au fost de atunci retrase, nu respectă valorile-limită de emisii aplicabile pentru dioxidul de sulf, oxidul de azot și praf. România are la dispoziție două luni pentru a răspunde la scrisoare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Numărul deceselor premature cauzate de poluarea aerului în Europa, dublu față de estimările precedente

spot_img

Ultimele știri