Cel mai comun soi de banane, Cavendish, este amenințat cu dispariția de o ciupercă ce, odată instalată, rămâne în sol pentru 30 de ani și nu poate fi eradicată. În jur de jumătate din producția mondială este din soiul Cavendish, iar sute de milioane de oameni de pe toată planeta au ca aliment de bază aceste banane.
Fusarium TR4, adică ciuperca Fusarium, a fost descoperită prima dată în Malaezia și Indonezia, de unde s-a răspândit în toată China, potrivit We Forum. Cunoscută și ca Boala Panama, aceasta atacă rădăcinile și blochează sistemul vascular al plantelor și se extinde foarte rapid prin atașarea de vehicule și alte echipamente agricole. În anii 1950, ciuperca a distrus cantități imense de banane Gros Michel, iar de atunci, agricultorii au început să crească bananele Cavendish, recunoscute ca fiind rezistente la bacterie.
În prezent, deși există peste 1.000 de varietăți de banane, în diferite forme, culori și dimensiuni, în jur de jumătate din producția mondială este din soiul Cavendish pentru că este unul rezistent, ușor de transportat, iar producția e mare per hectar.
Acum, acest soi este amenințat de o tulpină a ciupercii Fusarium. În ultimii zeci de ani s-a tot răspândit prin Asia, Australia și Africa, iar de curând a fost descoperită și în America de Sud, în Columbia, unul din cei mai mari producători la nivel mondial. De aici, 1,8 milioane de tone de banane sunt exportate anual, în special în Europa.
Boala a fost descoperită în Columbia de o echipă de cercetători de la Universitatea Wageningen din Olanda. Unul dintre oamenii de știință, Gert Kema, a spus că faptul că au găsit o tulpină a ciupercii în America Latină este „un lucru foarte grav” pentru că țara se învecinează cu Ecuatorul, care este cel mai mare exportator de banane.
„Trebuie să diversificăm producția de banane”, a mai spus profesorul Kema, potrivit BBC, făcând referire la monoculturile de Cavendish. „Dacă este cultivat un singur soi de banane, rezistența la infecții este mai mică”.
De exemplu, ca să țină sub control o altă ciupercă, Back Sigatoka, producătorii de banane stropesc culturile cu pesticide pe care și le permit, dar care cauzează daune mediului.
Una dintre cele mai mari companii producătoare de banane, Fyffes, spune că TR4 n-a avut încă un impact asupra culturilor sale și că încearcă să țină ciuperca la distanță prin câteva măsuri de biosecuritate.
De exemplu, accesul vizitatorilor este strict interzis, iar angajații trebuie să poarte încălțări speciale, cu care trec mai întâi prin soluții fungicide. De asemenea, vehiculele trebuie să treacă cu cauciucurile prin aceeași soluție. În jurul plantațiilor au fost montate garduri care țin animalele departe – căci ar putea transporta sol infestat, iar apa folosită este extrasă din puțuri.
Conform Organizației de Alimente și Agricultură a SUA, nu există încă un remediu pentru ciuperca Fusarium și nu există vreo varietate de banane ca alternativă la Cavendish, care să fie rezistentă la ciupercă ucigătoare și care să poată fi cultivată pentru a fi comercializată la scală mare.
Deși ciuperca nu este dăunătoare pentru oameni, ea ar putea afecta populația prin eradicarea unui aliment esențial pentru sute de milioane de oameni de pe toată planeta.