Cetatenii europeni pot discuta marti, online, cu comisarii pentru mediu si energie

Vicepresedintele Comisiei Europene, Margot Wallstrom, si comisarii Stavros Dimas (Mediu) si Andris Piebalgs (Energie), precum si alti angajati ai Comisiei vor fi online marti, 29 ianuarie, intre orele 16,00 si 18,00, pentru a participa la discutii cu cetatenii europeni, informeaza site-ul CE.

„Prin acest forum, dorim sa continuam discutia cu cetatenii europeni, pe care am inceput-o in cadrul Planului D”, a declarat Margot Wallstrom.

Forumul „Debate Europe” a facut parte initial din Planul D al Comisiei Europene pentru Democratie, Dialog si Dezbatere si a fost conceput ca un spatiu de discutii online, unde cetatenii UE ar putea face schimb de opinii pe marginea unui numar de subiecte legate de UE. De la lansarea acestuia in martie 2006, forumul a beneficiat de mii de contributii si peste 1,3 milioane de opinii.

Noua varianta a forumului Debate Europe (http://europa.eu/debateeurope) va fi mai usor de folosit si se va orienta, pentru inceput, catre trei teme principale: viitorul Europei, energia si schimbarile climatice si dialogul intercultural. Va exista, de asemenea, o sectiune Diverse unde se va putea discuta orice alt subiect legat de UE.

Forumul va fi disponibil in toate cele 23 de limbi oficiale ale UE si, ca si in varianta anterioara a acestuia, va exista o sectiune in limba catalana.

Noul forum isi propune sa relanseze dezbaterea si sa ajute Comisia si cetatenii europeni sa stabileasca un dialog constructiv, in care Comisia sa ia nota de preocuparile cetatenilor si sa ofere un raspuns la acestea. Scopul relansarii forumului este, de asemenea, de a contribui la dezvoltarea unui spatiu public european pe internet si de a sensibiliza publicul cu privire la noua strategie a Comisiei privind utilizarea internetului „Pentru rezultate mondiale, actiuni locale”.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri