Cel mai mare iaht din lume care va studia oceanele a părăsit şantierul naval VARD din Tulcea – VIDEO

REV Ocean, cel mai mare şi mai avansat iaht de cercetare şi expediţie din lume, a părăsit şantierul naval VARD din Tulcea, după ce a fost lansată la apă pe 24 august. Construcția a durat 18 luni.

Cu o lungime de aproape 183 de metri, având posibilitatea de a găzdui la bord 55 de oameni de ştiinţă şi 35 de membri ai echipajului. Echipamentul de la bord include un hangar pentru un vehicul subacvatic comandat de la distanţă capabil să atingă o adâncime de 6.000 de metri.

În săptămânile următoare, vasul va fi remorcat pe Dunăre, în Marea Neagră, prin Strâmtoarea Bosfor din Istanbul, apoi va traversa Mediterana, din care va ieși prin strâmtoarea Gibraltar și va ajunge în cele din urmă la șantierul naval VARD din Brattvag dinNorvegia. Călătoria va dura aproximativ 30 – 35 de zile, în funcție de condițiile în curs.

„Acum că faza inițială de construcție este completă, așteptăm cu nerăbdare livrarea ei în Norvegia, unde ne vom concentra pe instalarea de echipamente tehnice, echipamente științifice, laboratoare de cercetare și toate instrumentele interesante pe care cercetătorii le vor oferi folosi pentru a ne atinge obiectivele științifice de bază”, spune Oystein Mikelborg, directorul operațiunilor REV Ocean.

După livrarea în Norvegia, nava se va întoarce în România pentru câteva lucrări de finisare, precum uscarea, definitivarea punţii şi finalizarea zonei destinate cabinelor.

Iahtul va fi echipat pentru a îndeplini misiuni care acoperă întreg sistemul marin. Va fi utilizat de oamenii de ştiinţă şi experţi pentru activităţi de cercetare care vizează abordarea unor problematici precum impactul emisiilor de dioxid de carbon asupra oceanului, poluarea cu mase plastice precum şi pescuitul sustenabil.

Echipată la bord cu cele mai recente tehnologii disponibile, va fi una dintre cele mai avansate nave de cercetare şi expediţie din lume, cu echipamente şi dotări la bord deosebit de avansate pentru a monitoriza şi a studia în toate oceanele din lume: zone marine, curenţi, fundul mării, peşti, animale şi plante.

REV Ocean va fi, de asemenea, un iaht cu impact redus asupra mediului. Pentru a asigura expediţii mai silenţioase, mai confortabile, dar mai ales, care respectă mediul în toate condiţiile meteorologice, nava a fost proiectată cu o carenă foarte subţire, elice mari precum şi două perechi de aripioare de stabilizare.

REV Ocean este o companie non-profit înființată și finanțată de omul de afaceri norvegian Kjell Inge Røkke. Fundația a fost înființată ca urmare a semnării campaniei Giving Pledge din 2017, prin care Røkke a promis să ofere peste 50% din averea pentru cauze filantropice. Orice profit generat din activitățile sale va fi reinvestit în programul său pentru un ocean mai sănătos.

spot_img

Ultimele știri