Guvernul României a anunțat o nouă dată pentru lansarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR), care va deveni operațional în 30 noiembrie 2023. Toți comercianții care vând băuturi în ambalaje SGR, indiferent de dimensiunea suprafeței lor de vânzare, au obligația de a organiza puncte de returnare pentru a oferi consumatorilor posibilitatea de a preda ambalajele în schimbul garanției plătite la cumpărarea băuturilor.
Compania norvegiană TOMRA, principalul furnizor mondial de sisteme automate de preluare a ambalajelor pentru băuturi, salută aceasta decizie, anunțată în luna octombrie prin modificările și completările aduse la HG 1074/2021.
”Odată lansat SGR, cele peste 6 miliarde de ambalaje puse pe piață anual vor avea o nouă soluție de colectare și reciclare eficientă și în România, dat fiind faptul că astfel de programe pot atinge rate de colectare de peste 90%. Cu puțin peste un an până la lansarea programului SGR, TOMRA a furnizat deja comercianților sisteme automate de preluare ce pot colecta peste 700 de milioane de ambalaje de unică folosință, echivalentul a peste 20% din obiectivele primului an de funcționare SGR în România Acesta este un semn clar de bună organizare în rândul comercianților, pentru care colectarea ambalajelor de unică folosință pentru băuturi va deveni o obligație începând cu 30 noiembrie 2023”, a declarat Dorin Mihai, director general al TOMRA Collection România.
În funcție de suprafață, comercianții au nevoie de soluții de preluare automată diferite
În vederea pregătirii lansării SGR, TOMRA Collection România dispune de un centru logistic și operațional modern de peste 4000 de mp, iar prin echipa sa de specialiști oferă servicii integrate cu acoperire națională.
TOMRA a dezvoltat soluții de preluare automată pentru magazinele de dimensiuni mici, medii și mari. Pentru comercianții cu suprafețe de vânzare mici și foarte mici, TOMRA a lansat cel mai compact sistem automat de preluare, TOMRA M1. Cu o amprentă la sol de numai 0,6 mp dar cu un spațiu de depozitare optim, sistemul poate prelua toate cele trei fracții: material plastic, metal și sticlă.
Aceste sisteme identifică, sortează și compactează ambalajele pentru băuturi post-consum eligibile, facilitând preluarea de la consumatori într-un mod mult mai eficient decat în cazul preluării manuale.
RetuRO Sistem Garanție Returnare SA, compania desemnată administrator SGR în luna august 2022, responsabilă de organizarea și gestionarea sistemului, va avea astfel la dispoziție o infrastructură modernă, transparentă și eficientă pentru a asigura drumul cel mai scurt al ambalajelor de la consumator la reciclator.
Programele SGR au condus la o creștere a ratei de colectare a ambalajelor de plastic în Europa, țările care au implementat un astfel de program atingând un procent de 94%, față de 47% în țările fără SGR.
”Stabilirea unei date certe de implementare este binevenită, astfel oferind claritate tuturor participanților la sistem pentru a se pregăti în timp util. TOMRA este gata să susțină comercianții și ceilalți participanți să beneficieze de avantajele introducerii SGR, combinând know-how-ul local cu experiența noastră din alte piețe SGR la nivel global. Printr-un astfel de program, miliardele de ambalaje puse pe piață anual în România pot fi deviate de la gropile de gunoi și reintroduse în economie, reducând astfel dependența de materiile prime și facilitând tranziția către o economie circulară”, a adăugat Dorin Mihai.