Ce factori condiţionează prezenţa produselor românesti pe rafturile supermarketurilor

Ponderea produselor româneşti pe rafturile magazinelor se situează între 60-70%, aceasta fiind influenţată de mai mulţi factori ce ţin inclusiv de climă, a declarat George Bădescu, director executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), la conferinţa Green Report „EAT SMART – Prespective naționale în criza alimentară”. 

Principalii factori de care depind prezenţa produselor româneşti în supermarketuri sunt clima în schimbare, dar şi suprafaţa magazinului şi obiectivele sale în afaceri.

„Media produselor româneşti aflate pe rafturile magazinelor este în jur de 60-70%. Aici intervin anumite variabile, depinde foarte mult şi de suprafaţa magazinului, de obiectivul său comercial, dar mai depinde şi de anumiţi factori care sunt mai greu de gestionat. Cu toate că România are un potenţial agricol extraodrinar, există totuşi şi nişte variabile legate de sezonalitate. Să recunoaştem că clima în România ne-a oferit în ultimii ani cel puţin destul de multe surprize. Şi aceste surprize uneori au afectat capacitatea de a livra volume constant de cantităţile de care era nevoie”, a spus Bădescu.

Potrivit acestuia, există şi alţi factori de care depind o prezenţă mai mare o produselor locale la raft, precum pesta procină, gripa aviară sau relaţiile politice internaţionale.

„După cum ştiti, şi relaţiile politice internaţionale nu sunt un domeniu caracterizat prin prea multă relaxare. Avem nişte embargouri care funcţionează, ceea ce influenţează şi industria alimentară din România”, a explicat directorul AMRCR.

Conform acestuia, „toate aceste lucruri fac ca totuşi, să existe mereu anumite provocări în ceea ce priveşte prezenţa produselor locale la raft”.

George Bădescu a adăugat că toti membri din domeniul agro-alimentar ai asociaţiei pe care o conduce au încheiat parteneriate cu micii producători, cu producători locali.

„Aceasta este o temă recurentă şi practic este un obiectiv de zi cu zi pentru că nu cred că vom putea ajunge vreodată să spunem că nu mai vrem produse locale sau produse româneşti că sunt destule”.

Reprezentantul marilor reţele comerciale a mai adăugat că în perioada următoare nu prevede modificări ale costurilor de alimente şi a apreciat că acordul Green Deal va face producţia produselor alimentare mai eficientă întrucât tendița principală va fi aceea de a se pune accent pe mediu.

spot_img

Ultimele știri