Bucureștiul trebuie să aibă în funcționare, până la finele anului 2022, un incinerator de deseuri, conform termenelor prevăzute în Programul Operațional Infrastructura Mare, a anunțat, joi, viceprimarul Aurelian Bădulescu.
În ceea ce privește incineratorul municipal de deșeuri, prin Programul Operațional Infrastructura Mare, avem alocați 180 de milioane de euro, bani de la UE, totalul întregii investiții fiind estimat, prin studiul de fezabilitate, la 250 de milioane de euro”, a spus acesta printr-un comunicat de presă.
Acesta a precizat că, în prezent, există în derulare proceduri de licitație pentru achiziția asistenței tehnice pentru proiectul „Instalatii de tratare termică și valorificare energetică a deșeurilor municipale” și managementul de proiect pentru aceeași instalație.
Astfel, pentru acest proiect există un calendar asumat de Primăria Municipiului București cu toate etapele necesare pentru finalizarea investiției. Prin urmare, după finalizarea studiului de fezabilitate, a master planului de gestionare a deșeurilor, precum și după efectuarea analizei instituționale, se va depune cererea de finanțare cu termen limită ianuarie 2018″, a mai spus Bădulescu.
Citește și: