Cartea Gretei Thunberg va fi lansată și în România

Pe 14 noiembrie, la Seneca AntiCafe din București, are loc lansarea cărții „Nimeni nu e prea mic să facă diferența”, o selecție a celor mai importante discursuri susținute de Greta Thunberg în ultimii doi ani. Lucrarea este însoțită de cărți poștale desenate de artistul Dan Perjovschi, care va fi prezent la eveniment.

Tânăra inițiatoare a grevelor școlare pentru climă de 16 ani din Suedia a devenit vocea unei generații care cere politicienilor să nu mai ignore criza climatică și să ia măsuri.

 „Greta Thunberg ne-a făcut pe toți atenți când s-a așezat cu o pancartă pe treptele Parlamentului din Suedia într-o vineri, acum mai mult de 60 de săptămâni. Ea a anunțat că refuză să meargă la școală să studieze date științifice care, în realitate, sunt ignorate de politicieni. A declarat grevă școlară pentru climă și milioane de tineri au urmat-o. De atunci, grevele de vineri s-au transformat în Fridays for Future, proteste masive pentru climă, iar Greta a fost numită unul dintre cei mai influenți 100 de oameni ai timpurilor noastre de către Time și a fost nominalizată la Nobel”, au transmis organizatorii.

„Și totuși, oriunde merg, parcă aș fi în lumea poveștilor cu zâne. Oameni de afaceri, oficiali, persoane reprezentând întregul eșichier politic își petrec timpul inventând și spunând povești de adormit copiii ca să ne liniștească, ca să ne facă să adormim la loc. Sunt povești care ne fac să ne simțim bine, despre cum o să reparăm tot ce s-a stricat. Cât de minunat va fi când vom fi rezolvat totul. Dar problema cu care ne confruntăm nu e că ne lipsește abilitatea de a visa sau de a ne imagina o lume mai bună. Problema e că e nevoie să ne trezim. E timpul să ne confruntăm cu realitatea, cu datele, cu știința”, spunea Greta într-un discurs în Congresul SUA, pe 18 septembrie 2019, potrivit Scena9.

Cartea „Nimeni nu e prea mic să facă diferența” a fost tradusă în limba română de Felicia Ienculescu-Popovici, fondatoarea Greenitiative, și este prefațată de Roxana Bojariu, climatolog, membră a Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice care elaborează rapoartele anuale privind starea climei.

„În urmă cu peste 15 ani, atunci când am descoperit pentru prima dată problema schimbărilor climatice, am trăit ceva similar cu ceea ce descrie Greta în discursuri și interviuri: am fost șocată, chiar mi-am pierdut pentru câteva zile somnul. Și m-am întrebat, la fel ca Greta: dacă problema e așa de gravă, cum de nu se vorbește aproape deloc despre ea? Marius și cu mine am hotărât să fondăm un ONG de mediu atunci pentru că am intuit cumva că într-o zi cineva precum Greta ne va întreba ce am făcut noi ca să evităm dezastrul. Pentru mine, Greta e copilul acela pe care l-am avut în minte încă de acum 12 ani, față de care ne-am fi simțit foarte ciudat acum dacă am fi ales să întoarcem capul în altă parte și să ignorăm problema schimbării climei”, a declarat Ienculescu-Popovici, potrivit Editurii Seneca.

Lansarea cărții va fi însoțită de o expoziție foto dedicată protestelor pentru climă ale tinerilor din toată lumea, care include desenele lui Perjovschi Dan făcute special pentru Greta. Editura Seneca aduce în România cartea ei care a fost deja tradusă în mai multe țări din lume și lucrează la editarea cărții „Scene din inimă”, a cărei autoare este Malena Ernman, mama Gretei.

spot_img

Ultimele știri