Spre surprinderea multora care credeau că zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl va fi moartă pentru următoarele secole, vietățile sălbatice s-au înmulțit. Printre acestea, și cai dintr-o specie în pericol de dispariţie.
Mâine se împlinesc 35 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie: explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Zeci de oraşe şi sate au fost atunci evacuate, întreaga regiune devenind peste noapte o „rezervaţie” uriaşă, de dimensiuni fără precedent în Europa.
Cu această ocazie, atenția întregii lumi se îndreaptă spre această zonă în care mai trăiesc în jur de 100 oameni (în ciuda interdicțiilor privind zona de excludere cu o rază de 30 de kilometri în jurul epicentrului exploziei).
Deși nivelul radiațiilor este suficient de scăzut încât turiștii să poată vizita zona, autorităţile ucrainene susţin că perimetrul nu va fi sigur pentru locuit timp de 24.000 de ani. Așa se face că acest teritoriu care a fost recuperat de natură.
Potrivit oamenilor de știință citați de AFP, animalele au fost mult mai rezistente la radiații decât s-ar fi crezut, și s-au putut adapta radiațiilor mari. Cercetătorii din Ucraina studiază fenomenul alături de colegi din Japonia și Germania.
După dezastru, zona a devenit un paradis pentru porci mistreţi, lupi, căprioare, elani, dar şi pentru o specie de cai sălbatici originară din Asia, denumită calul lui Przewalski. Această specie, denumită după omul de ştiinţă rus Nikolai Przewalski care a descoperit-o în zone de la marginea deşertului Gobi, aproape că a dispărut complet până la jumătatea secolului XX, în special din cauza faptului că au fost vânaţi excesiv. Calul lui Przewalski (Equus ferus przewalskii) mai este numit şi calul sălbatic asiatic, calul sălbatic mongol sau Takhi şi este o specie de cal sălbatic, cea mai apropiată rudă sălbatică a calului domestic.
Aceşti cai au fost reintroduşi de oameni de ştiinţă în zone din Mongolia, China şi Rusia, în cadrul eforturilor de conservare a speciei. În cadrul unui astfel de program, 30 de cai au fost aduşi în zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl în 1998, pentru a înlocui în lanţul trofic o specie dispărută de cai din această regiune – Tarpanul.
Experimentul desfăşurat în Ucraina a fost oprit la un moment dat, însă caii au rămas liberi în regiune şi au prosperat. În prezent, în zona de excludere din jurul centralei nucleare trăiesc 150 de astfel de cai sălbatici, iar alţi aproximativ 60 de cai trăiesc peste graniţă, în Belarus.
„În mod paradoxal, a fost vorba de o oportunitate unică de a conserva biodiversitatea”, a mai susţinut Vişnevski.
În condiţii optime, herghelia de cai din zona ucraineană ar putea ajunge să numere 300 până la 500 de animale, conform lui Serghei Jila, cercetător în cadrul Rezervaţiei Biosferei de la Cernobîl.
Cercetători de la Parcul zoologic din Praga, care participă la eforturile de salvare a acestei specii de cai sălbatici, susţin că numărul lor la nivel global a ajuns la aproximativ 2.700 de exemplare.
După succesul acestor cai în zona din jurul Cernobîl, conservaţioniştii discută şi despre introducerea în acest areal şi a altor specii aflate în pericol de dispariţie. Unul dintre potenţialii candidaţi este bizonul european (zimbrul), animal care trăieşte în sălbăticie în Belarusul învecinat, conform lui Vişnevski.
Oficialităţile ucrainene doresc să obţină statutul de zonă protejată din partea UNESCO.
