Bucharest International Marathon editia 2011 va avea loc in octombrie

Asociația Bucharest Running Club (ABRC) a organizat în data de 11 mai la Hotel Hilton Athénée Palace, sala Marcu, conferința de presă de lansare a Bucharest International Marathon (BIM/MIB), ediția 2011, care va avea loc în data de 9 octombrie a.c.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul Valeria Răcilă Van Groningen, președinte Asociația Bucharest Running Club, Doina Melinte, Ministru Secretar de Stat Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Corina Vasile, director comunicare Raiffeisen Bank, Rodica Tenu, Nutritionist Unilever, Linda Griffin, director general Hilton Athénée Palace, Paolo Ottone, director sportiv MIB, membru AIMS. Conferința a fost moderată de Oana Năstase, director Bucharest International Marathon.

Organizatorul – Asociația Bucharest Running Club, prin președinta Valeria Racilă Van Groningen, a anunțat noutățile acestei ediții:
– Maratonul Internațional București se va desfășura pe parcursul a două zile, prin organizarea separată a curselor de copii, sâmbătă, 8 octombrie, în Piața Constituției, pe categorii de vârstă: preșcolari, 6-8 ani, 8-10 ani, 10-12 ani; copiii peste 12 ani pot participa la cursa populară din cardul MIB
– MIB este înscris în calendarul maratoanelor internaționale și este membru al Asociației Internaționale a Maratoanelor Stradale, cu cele 3 probe competitive – maraton, semimaraton și stafetă și 1 probă necompetitivă – cursa polulară de 4 km . Sportivii în fotolii rulante pot să se înscrie la oricare din probele BCM
– În cadrul MIB se vor desfășura Campionatele Naționale de Maraton ale Federației Române de Atletism
– Asociația Bucharest Running Club a participat la două maratoane internaționale în 2011 și a încheiat parteneriate cu alți organizatori internaționali: London Virgin Marathon, Limasol Marathon

– Pâna azi, la data lansării ediției a IV-a, s-au înscris deja 50 de sportivi din 5 tări: România, Spania, Franta, Israel, Anglia
– Deschiderea sezonului de crosuri se face în 29 mai, în Parcul Tineretului, cu un cros pentru toată familia, cu probe de 10 km și de 3 km pentru adulți cât și de 1 km pentru copii; Crosul Pădurii este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului.
– ABRC va organiza în zilele premergatoare MIB vizite la Palatul Parlamentului si excursii de 1 sau 2 zile in Transilvania pentru turiștii străini și pentru alți alergători doritori, cu scopul de a sprijini noua tendință socio-culturală: turismul sportiv.

Au fost anunțați și parteneri principali ai acestei ediții: Raiffeisen Bank – cea care dă numele maratonului de 3 ediții, Volkswagen – mașina oficială a MIB, Gillette – antiperspirantul oficial al MIB, margarina Becel, Glaxo Smith Kline, Hilton Athenee Palace – hotelul oficial al MIB, Izvorul Minunilor – apa oficială a MIB, Isostar – energizantul oficial al MIB, World Class, alături de partenerii instituționali: Federația Româna de Atletism, Primăria Municipiului București, Ministerului Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Roman. 

Anul acesta, Asociația Bucharest Running Club va continua colaborarea cu Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și cea cu Hospice Casa Speranței, pentru a susține programele ecologice și umanitare derulate de acestea. Sumele de bani provenite de la cursa populară și de la Pasta Party vor fi donate celor doua organizații. De asemena, vom organiza în parteneriat, două crosuri, ca antrenamente pentru Bucharest International Marathon: Crosul Pădurii, în București, în parcul Tineretului, duminică, 29 mai, cu deviza „Aleargă pentru sănătate și pentru un copac” și Crosul – Hospice, în Brasov, în 9 iulie, cu deviza „Aleargă pentru sănătatea Ta și a Lor”.

Rezultatele obtinute de ONG-urile partenere și de cauzele sprijinite de acestea prin parteneriatul cu ABRC și cu MIB vorbesc de la sine: 4000 de copaci în proiectul “Adopta un copac!” al Viitor Plus; 20 700 euro, suma strânsă de membrii Ro Club Maraton, cei care au alergat “42 pentru o șansă” și care au cumpărat pentru Spitalul Marie Curie un echipament denumit “ Sistem Olimpic Cool – Cap” care ajută la tratarea nou nascuților care suferă de encefalopatie hypoxic ischemică; 169,869 lei (41 200 euro) suma stransă de Hospice Casa Speranței pentru îngrijirea bolnavilor de cancer.
Partenerul Volkswagen a plantat împreună cu alergători ai MIB 22 000 de puieți, câte unul pentru fiecare mașină vândută și pentru fiecare alergător la maraton în 2010.

Cei peste 300 de voluntari care lucrează în diferite etape, pe parcursul celor 9 luni de organizare ale MIB vor fi recrutați și recomandați de către partenerii Hospice Casa Speranței, Viitor Plus Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, Ro Club Marathon, Contrapunct și Fun Science.
Promovarea activităților și evenimentelor va fi facută cu sprijinul Europa FM, TVR, Flacăra, România Liberă, Ioana, Practic în bucătărie, Prevention, MBike iar revista Alerg va avea un număr dedicat MIB.

Conferința de presă de astăzi face parte din seria de evenimente care au ca scop promovarea Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, eveniment sportiv și social la care populația este invitată să se inscrie pe www.bucuresti-maraton.ro iar în zilele de vineri 7 si sâmbătă 8 octombrie pot veni în Piața Constituției, la Expoziția Maratonului, pentru a primi kit-ul de participare. În ziua de 9 octombrie, sportivii se vor alinia la start la ora 9,00 iar în acea zi nu vor mai fi făcute înscrieri.

Despre Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon 2011
Prima editie a fost în 2008 și a avut 2000 de participanți. În 2009 au fost 4000 iar în 2010 au fost 5000 de participanți. Partenerii principali ai BIM și-au menținut sprijinul și asocierea cu evenimentul pentru toate cele 4 ediții. Informații, clasamente , fotografii, declarații ale ediției 2010 cât și informații despre ediția 2011 a Bucharest International Marathon pot fi găsite la adresele de internet ale Asociației Bucharest Running Club, organizatorul competiției www.bucuresti-maraton.ro și www.bucharest-marathon.com.
 

spot_img

Ultimele știri