Cei mai bogați americani, cei ale căror venituri îi plasează în top 10% dintre câștigători, sunt responsabili pentru 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ale națiunii, potrivit unui nou studiu al Universității Massachusetts Amherst.
Studiul, publicat în PLOS Climate și preluat de ScienceDaily, este primul care leagă veniturile, în special veniturile provenite din investiții financiare, de emisiile folosite pentru a genera acele venituri. Autorii sugerează ca factorii de decizie să adopte taxe axate pe acționari și intensitatea de carbon a veniturilor din investiții pentru a atinge în mod echitabil obiectivul menținerii temperaturii globale la o creștere de 1,5 grade Celsius.
Oamenii de știință și ecologiștii știu de multă vreme că consumul – cantitatea și tipul de mâncare pe care o consumăm, vehiculele pe care le conducem și toate lucrurile pe care le cumpărăm – este strâns legat de emisiile de gaze cu efect de seră.
Politica tradițională de mediu a încercat să limiteze consumul sau să-l îndrume către căi mai prietenoase cu mediul: înlocuirea cărnii roșii cu diete pe bază de plante sau înlocuirea unui consumator de combustibil fosil cu un vehicul electric.
„Dar abordările bazate pe consum pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt regresive. Ele pedepsesc în mod disproporționat săracii, având un impact redus asupra celor extrem de bogați, care au tendința să economisească și să investească o parte semnificativă din veniturile lor. Abordările bazate pe consum trec cu vederea ceva important: poluarea cu carbon generează venituri, dar când aceste venituri sunt reinvestite în acțiuni, în loc să fie cheltuite pe necesități, ele nu sunt supuse unei taxe de consum bazată pe carbon”, spune Jared Starr, un cercetător în domeniul durabilității la UMass Amherst și autorul principal al noului studiu.
„Ce se întâmplă când ne concentrăm pe modul în care emisiile generează venituri, mai degrabă decât pe modul în care permit consumul?”, se întreabă Starr.
Un răspuns la această întrebare aparent simplă este însă plin de dificultăți, deoarece, deși este relativ ușor să obții o imagine de ansamblu asupra salariilor – principalele surse de venit pentru 90% dintre americani – a fost foarte dificil să obții o înțelegere asupra veniturilor din investiții care constituie o sursă semnificativă a bogăției celor mai bogați americani.
Pentru a rezolva această problemă, Starr și colegii săi au analizat date pentru o perioadă de 30 de ani, bazându-se mai întâi pe o bază de date care conține peste 2,8 miliarde de transferuri financiare între sectoare și urmărind fluxul de carbon și venit prin aceste tranzacții. Acest lucru le-a permis să calculeze două valori diferite: emisiile de gaze cu efect de seră bazate pe furnizori și emisiile bazate pe producători ale veniturilor.
Emisiile bazate pe furnizori sunt cele create de industriile care furnizează combustibili fosili economiei. De exemplu, emisiile operaționale eliberate de companiile de combustibili fosili sunt într-adevăr destul de reduse, dar acestea obțin profituri uriașe vânzând petrol altora care îl vor arde.
Emisiile bazate pe producători sunt cele eliberate direct de operațiunea afacerii în sine – precum o centrală electrică pe bază de cărbune.
Cu aceste două cifre la îndemână, Starr și coautorii săi au legat apoi datele lor privind emisiile de o altă bază de date care conține date demografice și de venit detaliate pentru peste 5 milioane de americani. Această bază de date separă sursele de venituri diferițiind venitul activ – salariile obținute prin angajare – de veniturile de investiții generate pasiv.
Echipa nu numai că a constatat că peste 40% din emisiile SUA puteau fi atribuite fluxurilor de venit ale celor mai bogați 10%, dar a descoperit și că cei mai bogați 1% dintre câștigători generează singuri între 15 și 17% din emisiile națiunii. În general, gospodăriile albe, non-hispanice aveau cele mai mari venituri legate de emisii, iar gospodăriile negre aveau cele mai mici. Emisiile aveau tendința să crească odată cu înaintarea în vârstă, atingând un vârf în grupa de vârstă 45-54 de ani, înainte de a scădea.
Echipa a identificat, de asemenea, „emisari super” cu o intensitate extrem de ridicată a emisiilor. Acestea sunt aproape exclusiv în rândul primei sutimi a gospodăriilor, care sunt supra-reprezentate în domeniile finanțelor, imobiliare și asigurări, producției, mineritului și carierei.
„Această cercetare ne oferă o înțelegere a modului în care veniturile și investițiile ascund responsabilitatea pentru emisii,” spune Starr. „De exemplu, 15 zile de venit pentru o gospodărie din primele 0,1% generează aceeași poluare cu carbon ca și venitul pe o viață pentru o gospodărie din ultimii 10%. O perspectivă bazată pe venit ne ajută să ne concentrăm asupra celor care profită cel mai mult de pe urma poluării cu carbon care schimbă climatul și să proiectăm politici pentru a le schimba comportamentul.”
În special, Starr și colegii săi indică impozitarea bazată pe venituri și acționari – în loc de impozitarea bunurilor consumabile.
„În acest fel, am putea să-i încurajăm cu adevărat pe americani să își decarbonizeze industriile și investițiile, cei care conduc și profită cel mai mult de pe urma schimbărilor climatice. Este dezinvestire prin interes propriu, nu prin altruism. Imaginați-vă cât de repede ar decarboniza industriile lor directorii executivi ai companiilor, membrii consiliilor de administrație și acționarii mari dacă am face ca acest lucru să fie în interesul lor financiar să o facă. Veniturile din taxe câștigate ar putea ajuta națiunea să investească în mod semnificativ în eforturile de decarbonizare”, spune Starr.
Citește și: Impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii în România
