Trei documentare realizate de jurnalişti români, care prezintă ravagiile lăsate în urmă de acțiunile oamenilor asupra naturii în România şi Grecia, vor fi prezentate în zilele de 7, 8 şi 9 septembrie, în cadrul programului „Bărcile de Salvare” de la Astra Film Festival Sibiu.
Reportajul „În zodia codului roşu”, despre recentele incendii de păduri din Grecia, realizat de Paul Angelescu şi Mihai Bucşa, jurnalişti la „România, te iubesc!” va fi proiectat în premieră, în prezența autorilor.
„Bărcile de Salvare AFF” este o continuare a programului „Valuri”, care a debutat anul trecut la Astra Film Festival, şi susţine Alerta de Colaps Climatic, una dintre temele festivalului.
„Salut prezenţa în programul Bărcile de salvare AFF a unor filme realizate de jurnalişti pe care îi apreciem pentru curajul lor. Întrebarea cea mai importantă a momentului este ce ne aşteaptă, ca pământeni. Lucrurile au ajuns prea departe şi ar fi stupid să ne sinucidem cu toţii”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator al festivalului Astra Film de la Sibiu.
Pe 7 septembrie, este programat filmul „Genocidul stejarilor seculari: Cum ni se fură ultimele păduri de câmpie”, o investigaţie marca Recorder, realizată de Alex Nedea şi David Muntean. Ancheta arată cum sunt distruse pădurile de stejari seculari de la câmpie şi cum nimeni nu pare să aibă vreun interes să oprească tăierile ilegale.
„Planeta intră la apă. Dacă nu vom lua măsuri urgente, umanitatea va ajunge să îşi pună trofeul supremul în panoplia speciilor dispărute din cauza omenirii: se va pune pe ea însăşi. Acum se duce bătălia finală pentru propria noastră supravieţuire. Iar în prima linie este normal să se afle nu doar oamenii de ştiinţă, ci şi jurnaliştii care să vorbească despre dezastrele de mediu şi să investigheze poveştile lăcomiei pusă mai presus de orice. În caz contrar, pentru noile generaţii, barca va fi singurul loc din care se va mai putea privi, din care va mai putea sufla”, spune Alex Nedea, jurnalist Recorder.
În seara zilei de 8 septembrie va fi prezentat în premieră un film al jurnaliştilor Paul Angelescu şi Mihai Bucşa, de la „România, te iubesc!”, realizat la faţa locului, la cele mai recente incendii de păduri din Grecia.
„Devastarea produsă de incendii a fost atât de mare încât au fost momente în care am simţit că oricât, oriunde şi oricum am filma, nu vom reuşi să redăm amploarea dezastrului produs de flăcări. Vorbim de peste 100.000 de hectare arse şi un cer înghiţit de fum pe distanţe de zeci de kilometri, a cărei culoarea sângerie nu o voi uita prea curând”, a declarat jurnalistul Paul Angelescu.
A treia seară de vizionări de pe lac, pe 9 septembrie, prezintă ancheta „Ca-n codru”, realizată de jurnalistul Alex Dima („România, te iubesc!”).
Citește și: O analiză Frames atrage atenția că România devine groapa de gunoi a Occidentului
Începe recensământul urșilor. Numărul apelurilor la 112 cu privire la urși a crescut de 20 de ori