Cea mai mare pictură murală din lume ce purifică aerul a fost inaugurată la Constanța

Pictura a fost realizată cu vopsea purificatoare Airlite, pe o suprafață de 2.000 de mp2, pe zidul plajei Reyna din Constanța.

Lucrarea de artă murală „Reflexii marine – Fața nevăzută a poluării” transmite un mesaj cu puternic impact vizual asupra problemei poluării apelor cu deșeuri și asupra impactului acestora asupra ecosistemelor acvatice.

Ministerul Mediului susține toate inițiativele societății civile și mediului privat care aduc plusvaloare mediului și comunităților. Iată că această lucrare, pe lângă capacitatea de a captura emisii din aer și de a contribui astfel la îmbunătățirea calității acestuia, are și un potențial foarte mare de a educa și de a inspira noile generații”, a declarat secretarul de stat Andrei Corlan, care a participat la inaugurarea picturii.

Pictura murală a fost realizată de artistul constănțean Alex Baciu, în cadrul programului „Acționăm pentru Ape”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, sub egida Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Lucrarea transformă zidul gri care înconjura plaja, într-o operă de artă, unică la nivel mondial, care are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de 88 copaci maturi.

Totodată, într-un an aceasta elimină 112 kg de oxizi de azot, absoarbe 95 de kg de CO2 și neutralizează echivalentul gazelor emise 428 de mașini Euro6.

Vopseaua Airlite cu care a fost realizată pictura aduce o tehnologie inovatoare, folosită pentru a decontamina aerul într-un proces de fotosinteză improvizată. Când vopseaua este expusă la lumina soarelui, aerul din jur este oxigenat printr-o reacție chimică. O pictură murală poate menține această reacție chimică pe o durată de până la 10 ani.

Citește și: Pictură murală cu vopsea purificatoare de aer, inaugurată la Timişoara 

spot_img

Ultimele știri