Cateva sute de arbori-santinela din municipiul Timisoara vor fi monitorizati, in urmatorii doi ani, de specialistii de mediu ai Primariei si Institutului de Cercetari Agricole si Silvice, pentru a stabili gradul de poluare a orasului si tipul agentilor poluanti din cauza carora vegetatia a suferit modificari. Vasile Ciupa, seful Serviciului Mediu din cadrul Primariei Timisoara, a declarat luni pentru Agerpres ca, lunar, se vor face analize speciale ale frunzelor si mugurilor de crestere ai copacilor-santinela, in cadrul proiectului in valoare de 30.000 de euro.
"Noi am identificat arborii-santinela, cate sapte din fiecare specie, din parcuri, scuaruri si zonele periferice ale orasului. Dupa rezultate, vom sti ce avem de facut, respectiv tratamente, taieri de corectii sau alte interventii", a spus Ciupa.
Pana acum, municipalitatea a observat ca cele mai afectate specii de arbori au fost foioasele din zonele industriale din nordul si sudul orasului, dar si cele din Parcul Botanic, unde pomii sufera mai ales din cauza circulatiei feroviare de marfuri din apropiere. Copacii din Parcul Botanic sunt afectati mai ales de prezenta zincului si a manganului, care determina ingalbenirea frunzelor si uscarea pomilor. Faptul ca degradarea vegetatiei a devenit un fenomen a fost evidentiat si de un studiu realizat de mai multe institutii din oras, in perioada 2005-2007. Conform acestuia, uscarea arborilor este mai evidenta in zonele puternic poluate, la caile de intrare in oras, in intersectiile cu trafic auto intens si in zona CET Sud